Am pus totul într-o proză, ca-ntr-o poză.
Toate cuvintele din lume, virgulele, cratimele, tot.
Minciuna, adevărul, semi-minciuna și sferturile de adevăr.
Iubirea și neiubirea,
eros și agape.
Ne-a ieșit de-o proză ca toate celelalte proze. Nici mai bună, nici mai rea.
N-a mai rămas și de-o poezie.
Lâng-o vorbă-ntoarsă ar fi mers și-o virgulă prefăcută-n rimă împerecheată.
Dar poezia noastră muri în zori.
În acele zori cu nori.
Virgina din norul de fum din odaie.
N-o vom ști niciodată.
Mi s-a spus c-ar fi avut rimă albă.
DaLu
pe când poezia naște zori ?
….acum m-am dumirit…ca să renască,trebuie să moară ! hihihi,eu centrez,eu dau cu capul ! scuze !