Eu spun că iubesc ca o șampanie rece
fără motiv de sărbătoare 
și el amenință contondent cu valuri de sânge.
Eu mă duc să-mi răsar inima
deasupra oceanului mut
și el se încăpățânează
să-mi fie vreun alt ocean.
-Zâmbetu-mi nu-ncape-n oceanul tău!
Aparține fatal celuilalt.
Și lacrima și versul și răsăritul.
Și toate ale mele câte am.
Și câte-or mai veni…
Oceane prea târzii…
Comments are closed.
În conformitate cu noile reglementări privind Protecţia Datelor (GDPR), site-ul acesta are nevoie de acordul dumneavoastră. Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, utilizăm fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Sunt de acord”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.
cum putem defini oceanul prea târziu? poate prin lupta prea absurdă pentru supremație, a oceanului meu mut, see you oceanu tău? o contopire a acestora ce rezultat ar avea?
Nu, pt mine oceanul e altceva… in nici un caz lupta absurda pentru suprematie. Asupra cui? Doar un anume Cineva detine suprematia. Noi, ceilalti, suntem prea mici sa accedem la ea…