O ultimă fărâmă a lui Dumnezeu.
Lacrimă prelinsă pe-un obraz bătrân de tată
șoaptă înghițită-n sec de mama-i tot mai înger 
Cromozomii X din genomul de fii,
ADN de Rai
cu-un pic de ADN înecat în iad pământesc.
Poate urî de moarte,
poate iubi pe viață,
îngână în gând cântul de leagăn
și-și murmură-n suflet prohodul clipei.
O lumânare ce arde întru iubire
și care se stinge întru nemurire…
Sau doar o fată care-aleargă pe câmpiile verzi ale conștiinței
Si care trage de-un clopot târziu în toamna de-afară…
cu sufletul zdrențe
purtat la vedere ca o rochie divină de bal.
Bat clopote, bat clopote, bat clopote, clopotele- amurgului.
Voi, clopote guralive!
Tu, femeie,
Tu, mamă,
Tu, fiică,
Iubită, zeiță, dacă ai ști, dacă ai ști…
Dar n-ai să ști vreodat’
pentru ca marele mut s-a hotărât să vorbească.
dacă " marele mut s-a hotărât să vorbească" n-ai să știi…
Stiut fiind că vorbele oamenilor de multe ori nu spun adevarul. Vorbele au fost inventate atunci cand oamenii preistorici si-au pierdut abilitatile de a comunica telepatic. In timp, vorbele au devenit instrumentul de ascundere al adevărului.
🙂