Fac parte din clubul celor care nu pupă șefu-n fund!

Azi dimineață la o cafea vorbită cu un drag și vechi prieten,  am tras împreună o concluzie în ceea ce privește România! E țara pup-in-curiștilor (e posibil sa se scrie legat pentru că expresia există deja in argoul stradal, dar prefer varianta cu cratime, nu de alta, dar ca să fie mai clar!) Adică:  pupi în dos, exiști, nu pupi, nu mai exiști !

N-ai pupat, ești tăiat de peste tot, din organigrame, de la prime, de la transferuri, de la avansări, de pretutindeni. Uneori te taie și din formula familială. Nu pupi, te paște divorțul sau chiar dezmoștenirea!
De unde atâta apetit pentru unii să simtă-n popou buze umede, lacome și mincinoase? Ce orgasme ‘telectuale or avea frate, mai-marii zilei când sunt ofrandați cu salive pe din dos?

Nu știu.

Conduc echipe de ceva vreme , dar mă lasă rece și/sau irită la culme când sesizez tentativele gurilor flămânde care se apropie amenințător de o anumită parte a corpului meu. În general îi tai de la faza ” Era s-aveți o scama”! Conform statisticilor proprii, astfel de oameni se evaporă mai devreme sau mai târziu de pe lângă mine , uneori pentru că așa vreau eu și alteori, pentru că pupăcioșii de serviciu nemaiavând “obiectul pupăciunii” se cărăbănesc spre alte poponețuri mai lacome de astfel de “finețuri” .

Dacă-i înțeleg pe pupăcioși (au și ei niște alte  guri de hrănit și cum la atâta ii îndeamnă IQ-ul din născare, ce să le faci?)  dar eu  nu pot să-i înțeleg pe pupații în fund.
Tu, maestre mult prea pupat la dos, chiar nu pricepi că te înconjuri de mediocritate și submediocritate? Chiar crezi sincer în osanalele pupincuriste care ți se aduc zi de zi? Tu nu întrezărești interesul meschin al buzelor lacome de-o halcă din fundul tău? Inseamnă că esti tâmpit sau mă rog, ai altă scară de valori , pe care eu n-o pricep. Mai înseamnă că la cât ai pupat la rându-ți , ca să te cocoți pe scaunul tău directorial,  nu mai ai salivă personală și orice donație de pe margine e binevenită …

Sunt ridicolă pentru ca la mulții ani de viată și de munci salahorice nu înțeleg nici să mă pici cu ceară un astfel de adevăr fundamental: pupi, exiști , nu pupi, hai pa!

Hai că nu pup orice-ar fi …

 

2 thoughts on “Fac parte din clubul celor care nu pupă șefu-n fund!”

  1. Boala si practica asta a datului de limbi in dos exista inca de la diferentierea din comuna primitiva, cand au aparut oameni bogati si puternici si oameni saraci. Cei subnutriti intelectual asimileaza pupaturile primite la propriul ego, care se simte bine sa fie flatat, un exemplu extrem putand fi considerat ceausescu. Asa ca nu te mai intreba de ce se simt bine sa fie pupati in fund si maguliti 🙂

  2. Welcome Tibi! Daca nu ne-am intreba de ce asa , de ce pe dincolo , am uita de unde provenim si asta e very wrong, ne-am balaci mai apoi intr-o suficienta datatoare de regres. Si nu vrem asta, nu?

Comments are closed.