Ceasul meu biologic s-a tampit! Se ia la intrecere cu ceasul de la telefon. Se trezeste, asta biologicu’ cu o ora inaintea celui electronic pe care-l pun cu religiozitate seara de seara, sa sune la 7. Dar la 6 a.m. biologicu’ parca-mi intoarce arcul si sar din pat fresh, gata de actiune. Indicativul : ibricul de cafea, apoi o halta la dus, numai bine pana fierbe apa pentru ca nu-mi place decat cafeaua la ibric si nu fiarta, ci doar infuzata (“pretiozitati” de moda veche). Ferestrele stau larg deschise si adulmec cu nesat aroma de vara coapta. Langa ferestrele mele s-au intelenit de cativa ani niste tei si inca un copac imens al carui nume nu-l cunosc dar care ma fac sa ma simt ca Scufita Rosie care avea casuta in padure printre copaci seculari. Acesta e tabloul idilic care, din nefericire se estompeaza prea curand…
In scurt timp se face atat de cald ca nu mai stiu cum ma cheama nici cu ID-ul in mana. Si ca sa-mi treaca de tot lirismul matinal incepe si tropoteala celor care-si scot cateii la plimbarea de dimineata si ii striga pe la fereastrele mele. Cel mai mult imi place Pufy, apoi vine Bobby si mai apoi Leu. Mai sunt cateva potai dar care sunt prea mari si prea fioroase ca sa ma mai intreb daca imi plac. Mandretile canine n-au tihna nici de-un ridicat de picior pentru ca gasca de pisici vagaboande a cartierului se aduna de prin cotloane si sare la bataie cu domnisorii latratori de apartament, care sunt temeinic aparati de vajnicii lor apropitari. Pisicile nemancate de aseara se arunca de picioarele prietenilor omului care schelalaie jalnic si o iau la sanatoasa tragand dupa ei si pe stapanul care sta agatat de lesa. Mi-a scapat mie ceva sau din cauza caldurii vad pe dos? Nu erau cainii cei care atacau pisicile? Sau nu cainii erau aceia care-si aparau stapanii? Mai, mai…asa era in copilaria mea, cel putin, dar vad ca nici cainii numai sunt ce au fost. Dupa concertul rezultat din inclestarea celor doua bande, inegale as zice, mamelucii latratori se retrag in vastele lor apartamente, iar dansele, felinele se duc dupa soareci, ca deh, vine ora pranzului acus, acus …Dupa ce-mi prepar micul dejun raw vegan, adica o supa cruda de rosii cu patrunjel invartite bine la blender si ingurgitate apoi cu paiul, incep sa visez (de la caldura, ca iarna am interzis la visare) cum ar fi sa fiu eu free-lancer si daca nu vreau azi sa ma duc la job, sa nu ma duc. Visez asa vreo jumate de ora cat beau smoothie-ul apoi ma urnesc cu greu spre dressing, unde iar cuget rar si apasat. Tema din dressing: cu ce ma imbrac eu astazi? Fac niste combinatii fanteziste in minte pentru ca am niste piese vestimentare pe care mi le-am cumparat tot cand era cald (adica cu circumvolutionile aplatizate), pe care nu le-am imbracat niciodata si nici nu am destul curaj sa o fac vreodata. Pana la urma renunt, urmele fine de inteligenta pe care le mai am se revolta in fata ticnelii de a ma duce la slujba imbracata si accesorizata fantezist. Ah, dar iata, inul salvator si fratele sau, bumbacul, sa traiasca, le iubesc de mor, drept pentru care ma arunc in pantalonii de in si intr-un tricou si valea, la munca, cucoana! Ce, te crezi vreo diva TV aparata de vreun mahar interlop? Nu, nu ma cred, nici macar cand e cald afara. De-aia ma si duc la slujba, unde sa-mi demonstrez talentul si puterea de munca contra unei lefi. Mai ales pentru cea din urma si ca sa nu fiu inteleasa gresit repet pentru leafa. Ca asta cu talentul mi-a trecut demult. Gata, s-a terminat si nici nu ne mai baga!
Seara, ne-diva TV ce-ar putea ea sa faca cand vine acasa? O piata…na, ce sa faca? Doar nu s-o duce in Bamboo sau Fratelli? Ia, hai, treci acasa, ca de la caldura te visezi in cluburi cu fotbalisti si pipite! Ia de-aici, un pepenas, niste rosioare si valea, spre casa! Ajunsa acasa anti-diva blogareste, ca sa se exorcizeze de nimicnicia lumii asteia cu speranta ca Sf Ilie de azi, aduce temperaturi mai suportabile ca sa i se increteasca creierul la loc, ca zau, nu poate trai la infinit ca o proasta!
4 thoughts on “Anti-Diva pe caldura”
Comments are closed.
Si ce e mai bine Dna Lungu ? Diva sau normalitatea ? Chestie de gust. E mult mai consistenta o femeie “normala”. Parerea mea de “vieux jeu” cum se spune… (in clar de batrân)… Poate ma însel. Interesanta disertatie despre normalitate… Numai bine.
E normala Anti-Diva care doarme bine pe perna cumparata din leafa ei normala, pe patul ei normal, langa teii sai cei normali, dar o mai cuprinde si pe ea amocul si exact cum a spus mai sus “se exorcizeaza” de nimicnicia lumii… Numai bine si la dvs, D-le Stroe!
Eu, pentru caldura asta visatoare, pentru lenea asta rumeioara, pentru visatul languros cu ochii la frunzele care adie milimetric, te invidiez. La noi ploua continuu de saptamini. Lemnul a putrezit, piatra s-a inverzit si gradina mea se transforma in jungla. “Las’ ca e bine pentru plante”, zice Olandezul de la purtator. Da noi ce suntem? Iarba? Nu avem si noi dreptul la o raza de soare? Eu una ma deprim de tot cu vremea asta plingacioasa…
Exista o categorie de oameni numita autotrofi. Ei se hranesc cu soare, adica stau in fiecare dimineata la rasarit si apoi seara, la apus cu ochii-n soare. Si in rest …beau apa. Au aparut si in Romania. O sa le recomand sa nu calce in aceasta periooada in Olanda la voi, ca e sinucidere curata :))