Se făcea că eram în deșert 
eu, o fecioară cu plete retezate
tu, un cub mare de nisip fierbinte.
Când s-a iscat furtuna am vrut să mă acopăr cu tine,
să mă aperi,
dar te rostogoleai și iar te rostogoleai prin deșert
fără să te pot prinde din urmă,
iscând în urma ta alte și alte furtuni
și valuri de nisip care mă biciuiau atroce.
Te priveam cum
alergai ca un cal înspumat în formă de cub
departe și mai departe …
Eram obosită și-am adormit în vis.
Când m-am trezit din visul din vis
cubul devenit între timp sferă
îmi zâmbea pișicher.
Mi-ai spus: nu fugeam de tine, prostuțo!
Fugeam de mine însumi, ca să-mi tocesc unghiurile și colțurile…
Vream să fiu perfect. Pentru tine.
-Știi… îmi plăceai mai mult ieri…
eram îndrăgostită de muchiile , colțurile și unghiurile tale ascuțite.
Acum ești altcineva.
Perfecțiunea nu mă privește.
Asta e treaba lui Dumnezeu.
Ori eu nu sunt.
Sunt doar DaLu