Una din trei femei are osteoporoză, tu ce știi despre tine?

Vă anunț cu ceva întârziere dar mai este încă timp pentru un screening gratuit care depistează cum stai cu oasele. 

Iată detaliile :

Cu ocazia Zilei Mondiale a Osteoporozei,  în cadrul platformei „Împreună pentru viață, sănătate prin cunoaștere”, și în parteneriat cu reţeaua de farmacii Sensiblu, a luat startul, pe 24 septembrie,  o campanie gratuită pentru depistarea pacienților cu risc de osteoporoză, prin intermediul  determinărilor  de osteodensitometrie.

În București, testările se vor desfășura pe 1, 5, 6 , 19 și 22 octombrie, în 3 farmacii. Adresele farmaciilor, precum si orarul dupa care se efectuează testările le puteți găsi pe site-ul www.impreunapentruviata.ro, la secțiunea Osteoporoză, sau pe www.sensiblu.ro.

La nivel național, campania se va desfășura în perioada 24 septembrie – 22 octombrie în farmaciile Sensiblu din București și din alte 21 de orașe din țară, după cum urmează: Alexandria, Arad, Bacău, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Craiova, Deva, Galați, Giurgiu, Iași, Mediaș, Mureș, Oradea, Piatra Neamț, Pitești, Sibiu, Slobozia, Târgoviște şi Timișoara.

Potrivit Fundației Internaționale de Osteoporoză (IOF), în România, prevalența osteoporozei postmenopauză este estimată la 11,5% – ceea ce înseamnă că una din trei femei din România suferă de osteoporoză sau afecțiuni osteopenice după vârsta de 55 de ani. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care, alături de partenerii noștri, am venit în sprijinul populației cu o campanie gratuită de testare pentru a diagnostica la timp această afecțiune și a evita apariția fracturilor”, declară Florentin Scarlat, Policy and Communication Director MSD România. 

Osteoporoza, o boală a oaselor, fără simptome, care apare mai ales la femeile care au ajuns la menopauză, este definită în principal printr-o densitate minerală redusă la nivel osos, care duce, în timp, la o porozitate crescută a oaselor și, implicit, la risc crescut de fractură. Cea mai frecventă complicație asociată acestei boli este fractura de șold, care apare mai ales la femeile postmenopauză, cu un impact puternic asupra calității vieții acestora.

Numărul estimat de fracturi de șold în 2009, în România, era de 18.400. Majoritatea pacienţilor cu osteoporoză nu beneficiază de o abordare terapeutică adecvată.

Osteoporoza determină, în întreaga lume, peste 8,9 milioane de fracturi în fiecare an, ceea ce înseamnă o fractură osteoporotică la fiecare 3 secunde. De asemenea,  osteoporoza afectează 200 de milioane de femei din întreaga lume. La nivel mondial, una din 3 femei și unul din cinci bărbați de peste 50 de ani suferă de o afecțiune osteoporotică.

Determinarile de osteodensitometrie din farmaciile Sensiblu se realizeaza in baza trimiterii de la medicul de familie si a programarii prealabile.

Mai multe detalii aici:

www.impreunapentruviata.ro

2 thoughts on “Una din trei femei are osteoporoză, tu ce știi despre tine?”

  1. Bravo draga mea Vara! Asta este o campanie care merita intr-adevar toata atentia. Si inca ceva: unul dintre factorii preventivi foarte importanti este exercitiul fizic. Cu cat mai multa presiune fizica se exercita asupra oaselor cu atat mai mult calciu este produs (un fel de efect piezoelectric), ceea ce impiedica formarea porositatii in oase: asta de la un fizician care lucreaza in sanatate publica.

    1. Asta e interesant , nu stiam despre efectul direct al sportului asupra reducerii porozitatii oaselor. Multumim domnule fizian VAR !
      🙂

Comments are closed.