Azi de dimineață mi-a venit o idee pe care o căutam demult, dar nu făceam acest demers decât in mintea mea cea limitată si asfixiată de ego-ul cel mărișor. Negăsind-o, m-am rugat lui Dumnezeu să mă lumineze și să-mi arate calea si să-mi strecoare ideea, cumva în circumvoluțiuni. Nici nu gătasem de gândit, că ideea mi-a și invadat sufletul. Aveam ideea, apoi a venit și solutia din aceeasi Sursă a tuturor, Tatăl nostru.
Obișnuiesc să mă rog zilnic pentru sănatatea și pacea alor mei si pentru mântuirea celor care tot ai mei sunt , dar nu-i mai am aici pe pământ, dar nu obișnuiam să-L deranjez pentru fleacuri. Fleac sau nu, neliniștea si angoasa aceea teribilă mi-a fost umbră mai mult de un an și tot timp de un an m-a alienat, m-a pierdut de mine… Deci, nu era chiar un fleac…
De aceea eu cred că nu-L intrebuințăm pe D-zeu asa cum trebuie si chiar in fiecare clipă a vieții noastre. Pentru orice am crede că e e vreun fleac trebuie inălțată o rugă fierbinte, să lăsăm categorisirea fleac/nefleac in seama Celui care ne-a creat…noi să ne vedem de rugăciune inainte.
Claudiu Raducu (dati click pe numele lui si veti afla tulburătoarea sa convertire la ortodoxie) , un bun prieten , redactor la Radioul Mitropoliei Banatului imi spunea cândva, câteva din vorbele de duh ale Părintelui Rafail, fiul filozofului Constantin Noica , care la rândul său il cita pe duhovnicul sufletului său, Sofronie Saharov si anume: ” Puneti sfintii la treaba” adica inălțați rugi către toți sfinții pe care ii cunoașteți!
Claudiu afirma ca Sofronie Saharov a pus bazele celei mai mari mânăstiri ortodoxe din Anglia. Citez:
“El a fost ucenicul Sfântului Siluan Atonitul si a dus cu sine in Anglia moaștele Sfantului Ioan Botezătorul pe care mereu “il punea la lucru”, cerându-i, respectuos, ajutorul.
Si Sfantul Siluan a răspandit o expresie pe care, la rândul său, a primit-o personal de la Domnul Iisus Hristos care i s-a arătat repetat pe Muntele Athos cand l-a vazut pe călugăr mult prea abătut si dezarmat. Dumnezeu i-a spus astfel: “Păstrează-ți mintea in iad si nu deznădăjdui!”
Asta-i vorbă mare. Chiar dacă am ceva probleme cu receptarea corecta a vorbelor “păstrează-ti mintea in iad” , cu restul mă descurc, ceea vă doresc si vouă!
Cu drag,
DaLu
Imi dau seama ca mie mi s-a-ntamplat mai demult ceea ce ti s-a-ntamplat tie acum.Am reusit sa invat ca Sfanta Rugaciune nu este inventata de noi muritorii ci ne este oferita ca ajutor de Dumnezeu.Se intampla ca in afara de rugaciunea de noapte care din punctul meu de vedere este una de multumire, eu am avut deseori nevoie sa ma rog centrat pe o problema sau alta.M-am rugat pana si pentru cel care nu m-a inteles intr-un anumit moment ca Dumnezeu sa-l lumineze pe el si nu pe mine.Asadar Daniela, a te ruga oricand este un lucru bun, normal, poate chiar sfant.Dumnezeu stie cand sa sara in ajutor, da-i de lucru ca nu se va supara pe tine!
O Scrisoare Deschisă şi POST SCRIPTUM apropo de PUS SFINŢII PĂRINŢI la TREABĂ. Merită să le dăruiţi şi lui Claudiu Răducu şi chiar aştept un feed-back CONSTRUCTIV de la el.
http://www.scribd.com/minunat/d/77791893-Scrisoare-deschisa
http://www.scribd.com/minunat/d/78743365-Post-Scriptum
În rest, apreciez faptul că mai există şi asemenea bloguri ca ale dvs., având în vedere meseria dvs.
O seară bună, Şerban
Va multumesc pentru comentariu si pentru cele doua lecturi. Un singur lucru nu am inteles , meseria mea este incompatibila cu astfel de scrieri?
Nu este incompatibilă… Incompatibilă au făcut-o mulţi care au înţeles să facă DISJUNCŢII peste DISJUNCŢII între DUMNEZEU şi CELE SFINTE şi “RESTUL VIEŢII”, cele de zi cu zi. Mass-media şi lucrul cu IMAGINEA sau IMAGINAŢIA (precum în cazul unui SCENARIST) este foarte curtată de îngerii căzuţi şi de slujitorii lor cu chip încă omenesc. De aici aprecierea pe care am făcut-o, că mai există OAMENI ca dvs. în acest domeniu atât de viciat sub o formă sau alta, astfel încât vă urez sincer SĂ RĂMÂNEŢI PE REDUTĂ întru DOMNUL.
Va multumesc, domnule!