Nu-ți stiu chipul, dar iți cunosc mintea.
Nu-ți știu vocea, da-ți stiu cuvântul.
Nu-ți știu ochii, da-ți văd in suflet!
Nu mai hălădui! Oprește-mă!
Te aștept de-o mie de ani!
Am ostenit sa fiu doar jumătate din mine …
Foto: www.http://junimeadigitala.ning.com
Comments are closed.
În conformitate cu noile reglementări privind Protecţia Datelor (GDPR), site-ul acesta are nevoie de acordul dumneavoastră. Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, utilizăm fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Sunt de acord”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.
..ar fi cazul să iasă la iveală :)….scuze…am glumit…tot binele pentru tine.
Hm … n-ai prea inteles , nu te lua dupa aparente … n-are legatura cu specia umana 🙂
Hmm…ceva, ceva am înţeles….de aici şi scuzele…..dar totuşi, este ceva rău dacă apare…:)
Nu stiu sa iti spun daca e rau au ba, cert e ca la un moment dat va veni …
Fiecare ia dintr-o poezie ce crede că i se potivește. Sau îi rearanjează cuvintele pentru sine. Ca mine, acum:
”Nu-ți știu mintea, dar îți cunosc chipul.
Nu-ți știu cuvântul, dar îți știu vocea.
Nu-ți știu sufletul, dar îți văd ochii.
Nu mă mai opri. Hălăduiește-mă.”
În rest, rămâne ca la tine.
Și știu că tu te-ai referit la El; eu, doar la un el. 🙂
La un ” el” fara majuscula , aha … da, da, da …merge la varianta ta:) Multam fain doctore, uite-asa poetizam , poetizam .
profund
iti multumesc, Daniel