Frumosul și Bestia

Unii dintre dvs îl știți, l-am publicat azi noapte pe facebook și dacă tot v-a plăcut așa de mult, l-am pus întru eternitate și aci pe site. În scrierea de mai jos, Bestia sunt eu. Ca să știți ce citiți din capul frumoasa-si-bestia-puzzlelocului.

M-am urcat în taxi. Mi-era teamă să mă uit la chipul lui pentru că-i văzusem mâinile. Imense. Degete lungi si groase. Cum trebuia să arate cel care poseda asemenea mâini? Imaginația mea o luase razna dar nu îndrăzneam să-mi mut privirea de pe mâinile gigantice care învârteau volanul. La radio -muzică simfonică. Când s-a întors înspre mine să mă întrebe dacă mă deranjează muzica, m-am făcut mică de tot și eram pe punctul de a suna la 112 ca să spun că sunt în pericol. I-am spus că nu mă deranjează. Putea să cânte și Adi Minune și nu mă deranja. M-a întrebat cine a scris Oda Bucuriei care curgea din radio. Am știut. Apoi a trecut la Shakespeare- sonete. Am știut și acolo câte ceva, nu chiar tot…(om îs și eu, nu le știu pe toate). Apoi mi-a predat legea stratificării sociale. Cele patru straturi sociale. Nu le-am reținut decât pe cele din extreme: stratul larvar și pe cel al geniilor. Apoi mi-a spus că scrie poeme. Și brusc m-a pus să aleg între două titluri: M-ai învățat și Rugul Aprins. În funcție de ce-mi alegeam, îmi făcea profilul psihologic. N-am avut nimic împotrivă.  Am ales M-ai învățat. Mi-a recitat-o, mi-a declamat-o, s-a lăsat pătruns de mesajul divin al versurilor. I-am spus ca mi-a plăcut și l-am simțit cum înflorește  brusc. Devenise vulnerabil. Ca să-l vulnerabilizez și mai mult,  i-am spus că vreau să aud și cel de-al doilea poem. A început în forță, a tunat, a respirat dulce, apoi iar a tunat.  I-am spus că mi-a plăcut mult și cel de-al doilea. 

Inversasem rolurile. Eu devenisem Bestia și el Frumosul. 
I-am dat o șpagă consistentă pentru că oi fi eu  Bestie, dar să vii cu taxiul acasă noaptea și să-ți recite taximetristul din propriile poeme nu e o chestiune cu care să te întâlnești în fiecare zi. În plus de asta, Arta costă!
DaLu

2 thoughts on “Frumosul și Bestia”

  1. In orice taximetrist bucurestean, zace un filozof dublat de un poet. In curind cenaclurile literare se vor tine fie la Otopeni fie la Gara de Nord, unde densitatea taximetristilor atinge masa critica 🙂

Comments are closed.