E slăbuţ, are o mustaţă negricioasă, e vorbăreţ şi este probabil cam de-o vârstă cu mine. Cu toate că îmi fac veacul în B1 de vreo 8 ani, nu l-am remarcat până anul trecut când dându-mi mâna, aşa cum o dai unei prinţese care coboară scările de la palat, în cazul acesta se înţelege, erau scările de la B1 şi prinţesa avea nişte tocuri prea înalte, mi-a spus:
– Să nu vă schimbaţi niciodată, doamnă! Unul dintre motivele pentru care am rămas aici sunteţi şi dvs!
Îu, îu, îu. Cum s-o iei pe-asta? N-o iei deloc, o laşi acolo, zâmbeşti indecis ambiguizând toate nuanţele şi treci mai departe.
Aşa am făcut atunci. Subiectul a murit prin “neprezentare” şi noi am devenit amici pentru că e un om cumsecade şi ştie cele mai noi şi mai bune bancuri din lume. Ăsta e de azi:
Adam şi Eva aveau probleme în cuplu. Certuri aprinse, istericale, tot tacâmul, cunoaşteţi… Adam îi spune consoartei cu năduf:
– Dac-ai ştii ce rău îmi pare că nu pot să te trimit la mă-ta!
Cu reverenţă pentru toţi fochiştii care trec neobservaţi cu anii dar care ştiu bancuri bune,
DaLu