Mi-e greu să vorbesc despre tata la timpul trecut. Îl am în cap și-n inimă cât voi mai fi. Știu sigur că a rămas și in inima nepoatelor. A avut grijă de asta, să ne rămână, să ne fie prezent în fiecare zi, cu o butadă sau cu o învățătură, cu o şoaptă, cu un gest, cu o frunză, cu tufa de zmeură, cu cele de coacăze, cu căpşune, mere, pere, prune. Tata e încă aici! Când eram copilă, vara-mi vorbea despre stele. Le ştia pe toate, mi le arăta pe fiecare în parte cu degetele lui groase alungite înspre cer. Câtă vreme tatei i se alungeau degetele către Cer arătându-mi cu glas pios şi şoptit fiecare stea, eu mă simțeam în siguranță în lumea asta…
Apoi, primăvara devreme recunoștea mierla, pițigoiul și nu mai știu ce păsăre, după tril. Eu habar n-am, mi-am scotocit creierii în primăvara asta să-mi amintesc ce spunea tata despre fiecare pasăre în parte pentru că ciripeau de mama focului în Domnul Nuc, niște paseri (așa le spunea tata, cu oarecare deferență) și eu, unica lui moștenitoare directă, habar n-aveam despre ce paseri e vorba…Cred că n-am plâns nici când l-au coborât în groapă mai rău ca atunci când am realizat că eu nu știu paserile după tril, așa cum numai el le știa. Am încercat să le memorez cântul și să le caut pe internet, dar nici fiara asta, de se cheamă internet, nu le știe pe toate. M-am urbanizat și-mi pare rău…
În iunie când înfloreau crinii, casa și curtea noastră miroseau înnebunitor a crini. Veneau serbările școlare, ai mei se întorceau de la școală cu brațele încărcate de crini, mama îi punea cu drag în toate glastrele din casă, dar niciodată în casă, pentru că aceste flori miraculoase pot fi periculoase. Ai putea muri fericit doar stând într-o cameră laolaltă cu ei. Înnebunești doar mirosindu-i și dacă le mai faci loc și la tine-n cameră, te pot ucide. Așa zice lumea. N-am auzit să fi murit cineva din cauza crinilor.
Tata era Zeul meu în perioada crinilor! Era frumos, era vesel, era șarmant, era puternic, era cel mai înalt bărbat de pe pământ… era Tata! Iubea enorm crinii! Îi dădăcea pe fiecare în parte-n grădină, le vorbea, îi aghesmuia, nu știu ce le făcea, dar și crinii ăștia răspundeau imperial la regalul de dragoste cu care erau tratați! Când înfloreau, tata nu mai era tata cel din timpul anului, pur şi simplu se zeifica.
De vreo trei zile mă tot rog de tipii din poză să-nflorească, că altfel mă supăr tare, tare. I-am cules de la o măicuță de la piață care s-a și speriat când m-a auzit exclamând: Doamne, de când vă aștept!!!
Erau niște boboci mici și pricăjiți dar i-am iubit așa cum îi iubea tata și iată că au înflorit!
Tata, crinii ăștia sunt pentru tine! Te iubesc mult!
Later edit: azi 7 iunie 2015, am cumpărat din nou crini din piaţă. 
Iată-mi crinii de anul acesta. La fel de frumoşi şi parfumaţi. Eu, mai mare cu un an. Tata, tot mai departe în văzduh…
D.
NB Tata, n-o să spun internetului ce diminutiv foloseai când mă răsfățai, asta râmâne doar între noi doi…