Mi-a căzut în mână și mâna n-a mai vrut să-i dea drumul. Și-apoi ochii și capul și mai ales inima. O țineau fedeleș și-n cazuri din acestea nu prea mai am ce mai face, mă supun și mă afund. În lectură.
Prea multă fericire de ALICE MUNRO.
Recunosc că am plecat la 
drum precum Gigi Contra, Jan Pericol. Cum că i s-ar fi decernat pentru că Nobelu mititelu se acordă pe criterii de-alea, de-alea, de-alea, știtți voi, tot tacâmul de idei preconcepute de care nu-s ferită, oricât aș da eu ochii peste cap cum c-aș fi liber cugetătoare. Iată, nu sunt. Și-mi pare bine că mi-a dat peste nasul meu acvilin această delicioasă canadiancă, laureată a premiului Nobel pentru literatură 2013 pe care am început nestăvilit s-o ador. Cartea cu pricina se numește PREA MULTĂ FERICIRE și a apărut la 
editura Litera (bravo lor, au tradus-o și au publicat-o când nu știa nimeni nimicuț de harul lui Alice Munro). Alice scrie proză scurtă cu un stil simplu, delicios și demonstrează o profundă cunoaștere a psihologiei umane. Personajele ei am putea fi, noi, tu, eu, el, ea… oricine. Te poartă prin biografiile lor aparent nespectaculare cu grație și tu, furat de lectură, nici nu simți când te afli ca părtaș unei crime, al unui adulter, al unui abandon, al unui accident șamd. Rar, destul de rar, cât să nu te scoată din ritmul cetirii, are niște întorsături de condei și alăturări spectaculoase de cuvinte care aparent nu au ce căuta împreună, care te trezesc și-ți spui: oh,yeah, baby … asta e literatură! Și după ce plescăi de PREA MULTĂ FERICIRE , te afunzi din nou în slove. Și cam atât. Mai jos vă pun câteva citate întru exemplificare, dar nu știu dacă sunt cele mai potrivite.
Ea și moda aveau relații confuze.
Când un bărbat părăsește o încăpere, lasă totul în urmă. Când o femeie părăsește o încăpere ia cu sine tot ce s-a întâmplat acolo.
Mulți dintre cei care nu au studiat matematica o confundă cu artimetica și au impresia că este o știință anostă și rigidă. De fapt, matematica cere o imaginație debordantă.
Cu drag!
DaLu