E o dimineaţă mohorâtă. Te priveşti în oglindă şi şuviţa 47 stă aiurea, unghiile arată ca naiba, cearcănele atârnă până la genunchi şi nici măcar nu te simţi prea deşteaptă. De fapt, eşti absolut incapabilă să spui ceva demn de regnul căruia aparții.
În dimineaţa aceea cu premise sumbre, când cobori în living, el a 
făcut cafeaua aceea cu aromă demenţială şi-ţi spune siderat cât eşti de frumoasă şi cât de fericit e că exişti în viaţa lui. Şi-ţi vine să-i dai ochelarii tăi de vedere (ceva mai tari decât ai lui) pentru că nu vrei să trăieşti în minciună. Amuzat de ideea ta, şi-i pune la ochi, dar nu-şi schimbă opinia. Chiar deloc. Ba chiar găseşte un rid sexi între sprâncenele tale pe care până atunci nu îl văzuse şi de care se îndrăgosteşte subit.
Şi-apoi îţi dă o ceaşcă din cafeaua lui specială.
După asta nu mai contează nimic din ce credeai despre tine în faţa oglinzii. Tocmai ai aflat cum arată iubirea adevărată. Că te iubeşte şi atunci când arăţi ca naiba, dar mai ales că e fericit că aşa, naşpa cum eşti în această dimineaţă, el nu-şi mai poate imagina zorii vreunei zile fără tine.
Dacă oamenii s-ar iubi tot timpul, cosmeticienele, manichiuristele, coafezele ar muri de foame…
DaLu