Am primit această scrisoare de la preotul Marius Vişovan, fiul profesorului Aurel Vişovan, „şeful” primului grup de deţinuţi politici ai Maramureşului. Student al Facultăţii de Drept şi profesor suplinitor la Liceul Dragoş Vodă, tânărul Aurel Vişovan era un exemplu de onoare, morală, credinţă şi înţelepciune. Dintre toţi, el a primit cea mai grea pedeapsă. A trecut prin mai multe locuri de detenţie comuniste, inclusiv prin „Iadul de la Piteşti”, dar a rămas neschimbat. Avea numai 22 de ani când a fost întemniţat.
Bătălia demnității românești
Legea anti-legionară, votată și promulgată, stârnește în sfârșit reacții de contestare din partea unui spectru larg al opiniei publice. După 2 ani de tăcere cvasi – absolută, timp în care legea a parcurs nederanjată toate etapele procedurale, poporul român pare a se trezi din “somnul cel de moarte” în ceasul al 13-lea.
Trebuie însă spus că această tăcere nu poate fi imputată 100% pasivității mioritice a românilor sau, mai brutal spus, lașității. Această tăcere a fost urmărită sistematic de autorii legii și aliații lor conjuncturali din clasa politică. Mediatizarea a fost aproape nulă iar anunțurile de pe siteul Parlamentului afișate foarte târziu pentru a face practic imposibilă prezența la ședinte și dezbateri a unor persoane sau asociații interesate, care legal ar fi avut dreptul să-și spună părerea. Într-un articol al meu de anul trecut spuneam că “legea anti-legionară mișună ca o cârtiță prin beciurile Parlamentului”. Așa s-a lucrat până la sfârșit, chiar și votul în plen nu a fost anunțat decât în ziua respectivă ! Au făcut tot posibilul să o țină ascunsă pentru a pune societatea românească în fața faptului împlinit. Acesta e spiritul european, domnilor Florian, Antonescu, Nica, Zgonea, etc ? Atât valorează respectul dv față de valorile democratice ?
Au urmat 3 săptămâni de așteptare în care la președinție au sosit mai multe memorii care cereau șefului statului să nu promulge legea. Le-a citit președintele Iohannis ? I-a fost cel puțin semnalată prezența lor ? Câte ore ( sau minute) din timpul său a alocat președintele studierii legii ? Nu vom ști probabil niciodată. La ora asta încă îmi place să cred că domnul Iohannis nu a fost corect și complet informat și că odată lămurit va regreta promulgarea și își va urma glasul conștiinței ( de creștin și anticomunist dar și reprezentant legitim al poporului român) și va încerca să repare răul făcut.
Dar legea a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial, deci este în vigoare pe deplin. Vânătoarea de legionari poate începe, incluzând și pe foștii, pretinșii sau presupușii adepți sau simpatizanți ai acestei doctrine, alături de fasciști, rasiști, negaționiști, minimaliști, deflcctiviști ( of, of…mai sunt multi termeni din aștia ? ). Domnul Florian a convocat instituțiile statului la o “instrucție de front”, ca să știe de acum că sunt la ordinele domniei sale !
Dar iată…românii tăcuți ( sau neatenți) până acum încep să reacționeze. Texte din presa scrisă, foarte multe pe Internet, chiar și câteva emisiuni TV trag semnalul de alarmă ! Această lege încalcă flagrant drepturi democratice fundamentale ! Această lege validează condamnările politice comuniste ! Aceasta lege masacreaza cultura națională ! Se vorbește deja insistent despre Eliade, Gyr, Țuțea, Cioran care vor fi cenzurați pentru că au fost legionari dar oare pe Eminescu vom avea voie să-l omagiem – doar a fost și el un “precursor al fascismului” după cum îl catalogase unul din strămoșii ideologici ai domnului Florian ?
Faptul că legea este contestată de reputați oameni de cultură, istorici, cunoscuți ziariști dar și militanți ai societății civile, juriști și preoți dar și persoane particulare cu opinii coerente este un semn bun. Nu sunt reacții identice ci dimpotrivă foarte diverse în abordare, fiecare din unghiul sensibilității sale. Pe toți însă îi unește convingerea că merită riscul exprimării publice. Daca nu o fac azi, mâine poate fi prea târziu ! Vor fi etichetați și ei drept legionari, fasciști, negaționiști ? Probabil că da. Într-o lume coruptă, acesta e prețul ( minim) al curajului atitudinii. Alții au plătit un preț mai mare – la Pitești, Gherla, Sighet, Aiud, Canal….
Să fim însă realiști. Presiunea opiniei publice e departe încă de a fi atins o masă critică prentru a face legea inoperabilă și ( mai târziu) a determina anularea ei. Deocamdată majoritatea televiziunilor tac, iar cele două care au organizat dezbateri nu e sigur dacă o vor mai face. Presa scrisă poate mult mai mult iar de la Radio România ( instituție de o seriozitate respectabilă ) așteptăm să fie glasul rațiunii ( și al națiunii) dincolo de orice interese politice sau comerciale. Efervescența de pe Internet atinge cel mult 1 % din populația țării. Politicienii sunt în vacanță, probabil mulți încă n-au aflat ce au votat și, în general, opinia publică e mai relaxată în lunile de vară.
Dacă reacțiile se opresc aici totul se va stinge și ni se vor pune din nou cătușele sclaviei ( mai lustruite decât cele staliniste, dar tot cătușe). E nevoie de mai multe dezbateri la ore de maximă audiență dar mai ales e nevoie ca personalitățile culturii și conștiinței românești să iasă în față și să arate marea nedreptate pe care o va aduce această lege, haosul în care va fi aruncată țara. Să vină la dezbateri cei pe care poporul îi cunoaște – scriitori, actori, savanți, militari de elită, înalte fețe bisericești ! Să treacă peste frică, calcule sau falsă diplomație, aici se joacă o carte mult mai mare. Se dă o bătălie crucială – bătălia demnității românești !
Preot prof. Marius Vișovan