Bunica privea cerul în ziua aceea. A văzut trei nouri, ca trei Ființe Cerești. S-a închinat și s-a rugat să fie bine. Era într-o luni, de ziua Sfintei Treimi. A intrat în casă și s-a așezat pe fotoliul de lângă telefon. Aștepta să afle dacă a sosit, dar mai ales cine…
A ciocănit de câteva ori la ușă și a intrat mai devreme decât m-aș fi 
așteptat. De fapt se grăbea să ne învețe să râdem, pentru că noi cam uitasem, sau poate nu știusem niciodată. Dumnezeu de-acolo de Sus, ne privea și cred că și-a zis în barbă: voi, lungilor, nu prea știți să râdeți, iaca, vă trimit pe cineva care are ca misiune să vă învețe să vă bucurați de viață și mai ales să râdeți cu poftă.
Fusese o zi caldă de vară și o mare 
sărbătoare, Sfânta Treime! Seara venea alene, și undeva, înainte de miezul nopții, a intrat în viața mea zâmbind.
Am luat-o în brațe și i-am vorbit: fii atentă, duduie, nu-mi plac plângăcioșii! Pe aici, pe pământ, uneori e bine, alteori e mai rău, ia-le pe toate așa cum vin și trăiește-le. Bun venit, copiliță!
M-a privit cu ochii ei migdalați și negri până în străfundul sufletului. (Încă mai are obiceiul ăsta, îmi citește starea sufletului dintr-o silabă, dintr-un Alo pe care i-l spun la telefon, dintr-o câtime de gest. Știe tot, simte tot, deseori, înainte ca evenimentele să se întâmple).
În acea secundă zero, după ce mi-a citit în suflet, mi-a zâmbit larg și cred că mi-a făcut și cu ochiul. Mi-a tramsmis: Hei, mami, deci tu ești aceea… Bine te-am găsit! Stai liniștită, știu ce am de făcut!
Și chiar știe. De 17 ani râde cu o poftă pe care n-am mai văzut-o la nimeni în familia noastră… E contagioasă, n-are cum să te mai apese sau doară ceva, când râde Nichi.
E veselia, e bucuria, e viața însăși… La multi ani, Nichi!!!
Multumesc Cerului pentru că mi te-a dăruit!
Mom
O fiinta superba, se vede cu ochiul liber si de la o posta!
Sa nu mai spui la nimeni ca si-o ia in cap 🙂