De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară, spunea unul dintre scribii pe care-i iubesc enorm, pe nume Antoine de Saint Exupery.
De-acolo vă sosesc eu, din copilăria mea ca dintr-o țară, care pentru mine s-a numit Tanti Olguța.
Iată povestea țării din care provin:
Părinții mei, tineri profesori, proaspăt licențiați, s-au întâlnit (mai bine spus, reîntâlnit, pentru că prima lor întâlnire a fost într-un tren, dar asta e o poveste pe care o voi spune altă dată) la Calvini, un sătuc de la poalele munților magici ai Buzăului. N-aveau de nici unele decât o iubire pătimașă. Le trebuia o casă, un loc, o țară, unde să aibă loc povestea venirii mele pe lume. Țara aceea s-a chemat Tanti Olguța, o doamnă de viță nobilă, înaltă, frumoasă, cu ochi verzi-albaștri care m-a iubit ca pe fiica ei, chiar dacă avea trei ale dânsei: Getuța, Zizi și Mioara. Le-a închiriat părinților mei, pentru câțiva ani, una din casele sale. Tanti Olguța era fiică de preot, primise o educație aleasă și făcea cele mai bune prăjituri din lume, cea mai bună dulceață de cireșe negre și seara târziu, în nopțile lungi de iarnă, croșeta dantele minunate, zestre pentru fiicele sale. Și cu mine patru. Pentru că mă socotea și pe mine fiica sa. Și asta nu am cum să uit vreodată. Așa cum n-am să uit gustul divin al dulceței de cireșe negre, al plăcintelor și-al prăjiturilor sale, așa cum n-am să uit vreodată că dânsa a fost primul adult cu care am fumat vreodată o țigară, așa cum n-am să uit cum mă primea atunci când îi treceam pragul, chiar dacă prea rar se întâmpla asta, pentru că începusem să mă iau cu viața și țara de unde veneam începea să se estompeze. Dar niciodată n-am uitat-o. Niciodată, tanti Olguța, nu v-am uitat. Și nici de acum încolo, pentru că dumneavoastră sunteți copilăria mea. Am vrut să vă vorbesc în biserică, vineri, înainte de ultima sărutare. Îmi scrisesem câteva vorbe pe hârtie, dar nu am mai putut…toată copilăria venise înspre mine ca un tăvălug și glasul meu nu și-a mai ascultat sufletul, mult prea încărcat de durere.
Și pentru că era prea copleșitor să intru într-o curte, într-o casă unde n-aveam să vă mai găsesc, nu am mai venit la praznicul de după funeralii, dar mă veți ierta, știu eu sigur…
Rămas bun, tanti Olguța! Rămas bun, copilăria mea…
Daniela
Draga mea draga, multumim din suflet ca ai venit! Ma bucur enorm ca mamaita mea draga a insemnat atat de mult si pentru tine! Te pup cu recunostinta pt randurile frumoase pe care le-ai scris!!
Alex, n-ai pentru ce. N-as fi putut lipsi, n-aveam cum sa lipsesc. Tanti Olguta mi-a fost ca o mama si matusile si mama ta ca niste surori mai mari.