ca un cal zvăpăiat alergi pe câmpiile ființei,
nimicești sub copite frunți, inimi și ochi…
țărâna-mi fierbe sub tropote,
mai exist,
și-ți mulțumesc că mă mai lași!
însă nu mă mai strivi în coaste cu:
clipele tale,
orele,
zilele,
anii, de-or fi!
nechează-mă, mândru mânz puber
dar nu mai alerga pe trupu-mi ostenit de fugile tale…
De fapt, un’te duci,
tu, timpul meu?
DaLu