Rătăcind pe valul val 
Fără să văd malul-mal
am tot luat-o în aval în continuu carnaval.
Însă Toamna-Doamna
îmi tot plimbă pe la nas, ancora pe lângă vas
și-o idee agățată de-o camee…
-Ce-ar fi tu să ancorezi, pribegii să-ndepărtezi?
Să râmâi! Undeva! Acasa ta, în suflet la cineva!
Îi șopti-n versurele nourele:
– Pică frunza, toamnă-doamnă,
cin’ să pună pe drumeag un biet matelot pribeag?
Cu sufletul sec-zevzec?
-Lasă-ncolo de tristeț, ia mai bine un dulceț!
– Nu mai plec, mărită Toamnă,
Lasă-mă la tine, Doamnă!
Chiar acum am s-ancorez în portul cartaginez!
ia-mă brațe, nu-mi da drumul, spune că mai ai să-mi dai
dulci dulcețuri care-alungă din tristețuri …
Și-adormi lin-velin la sânul Toamnei
bătrânul matelot al Doamnei…
DaLu