Am primit cadou o poveste.
Da, uneori poveștile se primesc în dar! O dăruiesc la rându-mi, oricui va poposi pentru o clipă ca să-și tragă sufletul și să-și spele ochii de zgura lumii acesteia.
Cândva, demult, în vremea aceea când nevasta era nevastă și 
bărbatul, bărbat, la capăt de lume locuiau niște oameni tineri care se iubeau mult.
Erau atât de săraci încât nu aveau decât un pătucean, o lampă fără gaz și unul pe altul. Colindau ținându-se de mână cât ședea soarele pe cer prin păduri și prin câmpiile dimprejur. Într-o zi au găsit un pepene uitat la margine de drum prăfos. L-au luat și l-au ascuns în pivniță. Dar iată, chiar în ziua aceea s-a nimerit să-i viziteze un bărbat, prieten al soțului. Dorind să-și omenească oaspetele, soțul i-a cerut imperativ soaței sale să aducă un pepene din beci. Aceasta i-a adus grăbită pepenele cerut, neuitând să pună un ștergar pe măsuța de-o șchioapă, o tavă și două farfurii.
Soțul a ciocănit cu luare aminte pepenele și-a spus nemulțumit că nu e prea bun. Pe un ton mai răstit i-a cerut nevestei să aducă altul. Aceasta l-a luat pe primul și mintenaș a adus un al doilea pepene. Nici acesta nu părea să fie bun, de aceea și mai nervos i-a poruncit acesteia să aducă un altul mai bun și mai copt.
Biata soție a dat fuga să aducă un alt pepene de la beci.
Oaspetele era uimit.
– Ce de pepeni ai… nu ești așa de sărac cum se spune prin sat!
– N-am decât un pepene, era același de fiecare dată. Dar sunt bogat, să știi… Am o soțioară ascultătoare, iubitoare și cuminte. De aceea par bogat.
DaLu