Mi-am tuns buclele cu ceva timp in urmă că mă deranjau tare cu intemperiile astea si din motiv de caciulă. Ia căciula, na căciula, cum imi dădeam căciula jos arătam ca o chestie patrupedă linsă de mumă pe creștet.
Comentariile au fost diverse de la ” de ce te-ai tuns? (cu părere de rău in glas) “, până la ” wow, ai intinerit cu 10 ani!” Ultima replică era favorita mea , ca deh, toată lumea și eu pe lângă ea, vrea sa para nițeluș mai tinerică. Toate bune si frumoase până azi când adolescenta familiei mi-a spus in timp ce făceam vocalize pe un ton mai ridicat cum că să se imbrace mai gros, următoarea replică spusa lent, așezat si cu intelepciunea vârstei ei : ” Să știi că nu pot să te iau in serios când țipi la mine , pentru ca tunosarea aia a a ta de școlariță cu bretonel nu mă lasă”.
Bling, blang …
Na, ce să mai zici? Să râzi sau sa plângi infundat? Am ales să râd și să astept să-mi creasca buclele la loc ca sa-mi creasca si mie, implicit, nițică autoritate de mamă!