Cineva mi-a spus odată
că-i o nebunie să scrii poezie.
Mai ales de dragoste,
mare, mare pacoste.
Uneori scriu fără rimă,
sublimând cuvântu-n lacrimă.
Scot din tetracamerală
și pun totul la vedere, fără prevedere.
Când îmi iese fără ritm,
dureri crunte-s algoritm.
Ele-s legea!
Din tenebre viscerale
smulg miliarde de petale.
Nebunie-poezie-maladie.
Asta e,
de nu vă place,
alta mama nu mai face!
și nici TATA n-ar mai vrea
înc-o dată,
ca mine, încă o fată.
DaLu
În conformitate cu noile reglementări privind Protecţia Datelor (GDPR), site-ul acesta are nevoie de acordul dumneavoastră. Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, utilizăm fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Sunt de acord”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.