Întâi un om și-apoi un morman de pietre

Se ia un om căruia i se pune câte o piatră mare de la râu  Brimham_Rocks_3

pe fiecare umăr

pe fiecare picior

pe fiecare mână

și una mare și rotundă pe cap.

Și încă  una care se-ndeasă în casa inimii

presând bine de tot, lărgind cu un cuțit ascuțit dacă nu încape în suflet.

Și nu uitați ochii,  astupați-i cu pietricele mici și colțuroase.

Dați-i drumul prin viață.

Într-o zi îl veți întâlni cum hălăduiește  pietrificat prin haos.

Și într-o altă zi,  mult după cea din urmă,

când își va fi pierdut pietrele,

se va înălța deasupra dezordinii într-o ordine

pe care tu, omule normal, o vei numi boală.

Sau alienare.

El, însă, o va numi altcumva.

Dar va fi fericit.

DaLu

6 thoughts on “Întâi un om și-apoi un morman de pietre”

  1. din forme de lut mi-au crescut alte maini;
    si pieptul-pamantul cu care te joci;
    in loc de ochi-doua pietre de rau;
    cand ne tinem in brate…
    e ca si cum ai muri

      1. știi, ultimele două versuri cred că le-am citit undeva, așa cred, nu se poate să-mi fi venit pur și simplu. și le-am legat și eu cum m-am priceput:). fără nicio pretenție, desigur.

  2. …"se va înălța deasupra dezordinii într-o ordine.
    pe care tu, omule, ce te crezi normal, o vei numi boală.
    Sau alienare.
    El, însă, o va numi altcumva.
    Dar va fi fericit."

Comments are closed.