Se ia un om căruia i se pune câte o piatră mare de la râu
pe fiecare umăr
pe fiecare picior
pe fiecare mână
și una mare și rotundă pe cap.
Și încă una care se-ndeasă în casa inimii
presând bine de tot, lărgind cu un cuțit ascuțit dacă nu încape în suflet.
Și nu uitați ochii, astupați-i cu pietricele mici și colțuroase.
Dați-i drumul prin viață.
Într-o zi îl veți întâlni cum hălăduiește pietrificat prin haos.
Și într-o altă zi, mult după cea din urmă,
când își va fi pierdut pietrele,
se va înălța deasupra dezordinii într-o ordine
pe care tu, omule normal, o vei numi boală.
Sau alienare.
El, însă, o va numi altcumva.
Dar va fi fericit.
DaLu
din forme de lut mi-au crescut alte maini;
si pieptul-pamantul cu care te joci;
in loc de ochi-doua pietre de rau;
cand ne tinem in brate…
e ca si cum ai muri
Cand ne tinem in brate …
e ca si cum ai muri.
Magic!
știi, ultimele două versuri cred că le-am citit undeva, așa cred, nu se poate să-mi fi venit pur și simplu. și le-am legat și eu cum m-am priceput:). fără nicio pretenție, desigur.
Ba eu cred ca ti-au venit tie. Stiu eu ce stiu, VdT! 🙂
…"se va înălța deasupra dezordinii într-o ordine.
pe care tu, omule, ce te crezi normal, o vei numi boală.
Sau alienare.
El, însă, o va numi altcumva.
Dar va fi fericit."
🙂 Multam tare!