1. O prietenă imi amintește de o cunostinta comuna care voia sa-i danseze din buric lu’ domnu’ inimii sale. Buricu’ a ramas nedansat pentru ca nu s-a gasit costum adecvat. Domnul a avut noroc (zic eu…). Buricul facea parte dintr-o anatomie care cantarea vreo suta si ceva de kile.
2. Un alt prieten este unul dintre cei mai mari platitori de taxe ai tarii asteia. In fiecare an primeste cate o felicitare si cate o invitatie de la guvern care suna cam asa : ” Stimate domnule…va felicitam pentru… Va invitam in data de… ca sa primiti premiul”. Intr-o nota de subsol a acestei felicitari scrie ” Va puteti alege si cumpara oricare dintre trofeele existente, noi vi-l vom oferi cu placere”. Anul asta a primit o diploma pe care si-a cumparat-o cu 100 lei ca s-a gandit ca trofeul de anul trecut era mai scump. Ma gandesc ca daca ar mai plati o taxa suplimentara, ar primi premiul direct acasa la el din mana vreunui mare barosan al politicii romane.
3. Am doi prieteni amorezati nevoie mare. Unul de celalalt. Isi dau intalnire in gara din Buzau. Trec unul pe langa altul fara sa se vada pentru ca amandoi poarta ochelari. Eu care vad bine la distanta ii zaresc pe amandoi dar nu vreau sa le stric regia idilei si m-am prefacut ca nu i-am vazut, insa in trenul care mergea la Bucuresti ma intalnesc cu el care era stropsit nevoie mare pe iubita lui pe motiv, ca nu a venit la intalnire. Eu il lamuresc ca era si ea acolo si ca il astepta infrigurata si amorezata langa stalpul cu ceas. De-abia atunci el face cel mai inteligent lucru din lume, dar cumva cam inutil la momentul dat pentru ca trenul plecase deja din statie. O suna. De ce n-a facut asta in preajma orei de intalnire??? Unii oameni sunt intr-un mare fel…
4. (Asta e personala) Veneam de la ai mei cu un autocar. In fata mea, o doamna corpolenta, de profesie mama, isi adora mica si gingasa odrasla care avea vreo 5-6 ani. Se jucau, se pupau, se imbratisau …in fine. Pe la statia X doamna-mama ii spune adoratei “Mai tii minte mami ca pe aici acum doua saptamani ti-a venit sa vomiti?”.
“Da , zice micuta”
” Dar acum iti vine sa vomiti? ”
” NU”
“Hai mai zi-mi cantecelul acela cu fetita cu rochita rosie, te log fumos…” se prostea ditamai muierea maturand cu o ocheada vecinii de autocar, ca sa vaza si ei ce copil talentat are.
Fetita ingaima cateva note si tuseste scurt si nepericulos.
Mama sare: ” Vomiti?
” Nu, tusesc”.
“Da’ti vine sa vomiti?”
“Nu”
Mai mergem noi vreo cativa kilometri si doamna sare ca arsa de pe scaun:
” Uite mami, aici ai vomitat anul trecut!”
Nu e greu sa iti dai seama ca dupa cateva sute de metri a oprit autocarul cu un racnet isteric ca vomita fata …
Nostime! 🙂
Hei, Radu! Merci de comentariu! Ce mai faci?
Mai citesc pe ici si pe colo! Unele merita, altele nu! Insa din scrierile tale gasesc ceva util sau amuzant! Asa ca iti poti fructifica talentul pana la realizarea obiectivelor pe anul acesta! 🙂
Merci, Merci …Radu, te declar cititor fidel si cand voi publica prima mea carte , esti unul dintre cei care va primi un exemplar ca premiu.
Comice, dar si un pic tragice…
Ca si romanii, Iulian!
:)) Ultima mi s-a intamplat si mie, nu chiar in forma asta, respectiv doi vorbeau… si al treilea (un oarecare) a borat. 😀
Asta se cheamă simptomatologie indusă. Dintr-o astfel de mamă se nasc copiii ipohondri sau isteroizi. Buba e la ea și ar trebui să și-o trateze până n-o strică și pe aia mică.
Nu stiu daca ea se mai poate vindeca… mie mi s-a parut ca avea o problema ancestrala, asa fusese crescuta de mama ei, care la randul ei fusese educata in acelasi spirit de closca exagerata de mama ei si tot asa…