Bateria mai avea doar o liniuță.
Și avea de dat câteva telefoane, ultimele …
Intrat în linie dreaptă.
A sunat și telefonul a murit în timp ce slbozea gâtuit prima silabă…
Climax în disperare.
Cuvintele cu care fusese zgârcit. Pe care nu le folosise aproape niciodată.
Ele, cuvintele acelea îi explodau în gât.
Rodeau și săpau dureros pe coajă de suflet.
Dădeau să irumpă prin ochii surzi.
Bezmeticea în orașul în care nu mai cunoștea niciun chip, bătând la uși, strigând :
-Vă iubesc! Vă iubesc! Vă iubesc!
Ușile rămâneau ferecate cu lanțuri.
Linie punctiformă.
– Nici pe Tine?
Iartă-mă.
Te iubesc.
Primește-mă.
Telefonul zăcea în iarba tăvălită de trupul mut.