În facultate am avut o profesoară de scenaristică, un mare om cum rar mi-a fost dat să zăresc pe nume Vasilica Istrate.
Nu pentru că m-a iubit și a crezut în condeiul meu, scriu acum.
Nu pentru că mi-a fost ca o mamă în spirit, scriu acum.
Nu pentru că era unul dintre cei mai talentați condeieri-scenariști români, scriu acum.
Nu pentru că nu a făcut nici un compromis (a scris în vremea comunistă) și a dat capodopere ale cinematografiei românești (se aude acolo, în fundul sălii? da, am avut capodopere în cinematografia română înainte de anii ’90), scriu acum.
Scriu pentru că efectiv mi-e dor de ea, de diminețile răcoroase din studenția mea când mă chema febril să bem o cafea (tertip fumat de mult, dar mă prefăceam că muream de dragul cafelelor sale) și să mai dramatizăm ceva, poate Rusoaica de Gib Mihăescu, poate Haia Sanis de Sadoveanu… adică eu. Mă muncea ca pe hoții de cai, mă storcea ca pe struguri toamna, mă sucea, mă învârtea, mă alunga, mă chema , mă muștruluia și uneori îmi zicea: Bravo, lady! Mie nu mi-a venit ideea asta, dar e foarte bună! Mă bucur că ți-a venit ție!
M-a exterminat sistematic în ultimii ani de facultate! Așa spuneam atunci, acum zic bogdaproste pentru că cineva ca doamna Vasilica Istrate, s-a muncit cu creierii mei și cu materialul din dotare de la Doamne Doamne să-l șlefuiască și să facă ceva din el. Nu știu dacă i-a ieșit figura. Cert e că de câte ori mă așez în fața unui word chior, alb, sfredelitor de alb, o văd. O văd nu ca pe o icoană, ci ca pe un Înger al scenariștilor mustrător, sever și cu o sprânceană ridicată! Și atunci mi se face rușine, nu pot scrie chiar orice pentru că în ceafa mea mai stă încă Vasilica Istrate!
Doamnă, cred în Dumnezeu, cred în viața viitoare și mai cred că ne vom revedea în lumea de apoi a scenariștilor unde-o să facem tot soiul de brainstorming-uri, unde poate o să dramatizăm Psalmi și tot ce ne-o da El ca temă pentru acasă!
Și dacă dvs cititorule, nu știți cine a fost doamna Vasilica Istrate, iată câteva dintre filmele sale, revoluționare pentru epoca când au fost produse și care au fost de asemenea miere pe suflet în copilăria multora dintre noi:
-Saltimbancii
și altele …
Mai multe despre dânsa aici și aici. Din păcate sunt puține lucruri despre dânsa pe internet pentru că a murit demult, în 2002, când noi românii de-abia ne dezmeticeam cu internetul, dar mai trebuie reținut faptul că nu a lucrat decât cu un singur regizor toată viața sa: cu o altă mare doamnă a cinematografiei românești, Elisabeta Bostan, regizor, rector al UNATC. Și ce a ieșit din mâinile acestor talentate doamne, știți cu toții. Dacă ar fi de menționat numai cele două Veronici și tot ar fi de ajuns. Și mai sunt multe alte filme imaginate, regizate și produse de acest cuplu minunat de femei-creator.
Vă mulțumesc, doamnă!
Daniela Lungu