Am unul la serviciu a cărui logică e lipsită de orice logică. Dar în mintea lui, e incredințat că e logic și cred că se simte tare singur pe fața pământului. Așa apar izolarea de societate, tristețile devoratoare, alienarea și…ce urmează? Se pregătește să intre în teren: spitalul 9. Punctul terminus.
Cred că am o față de psihanalist competent, altfel nu-mi explic de ce cum mă prinde careva mai liberă, cum îmi varsă toate angoasele lui… De-ar ști el câte am eu și nu le știu face față, m-ar ocoli sigur. Dar eu mi le tac în mine. Nu vă mai lăsați înșelați de chipul meu atoateștiutor. Nu e!!!
Mă scot din minți aceia care sar pe tine cu iubirea. Te văd o dată, de două ori. Gata. Ești iubită frenetic. Să mori tu că mă iubești ca un nebun! Nu te cred, pentru că nu cred în dragostea la prima vedere. Nici la a doua vedere. Cred în iubirea la a muuuultă vedere și auzire dar și in cea care presupune cunoaștere deplină unul de celălalt.
Am un defect. O memorie teribilă. Mi se spunea într-un cerc anume ” periculoasa cu memorie colosală”. Sunt eu însămi un pericol pentru mine. Țin minte tot ce-mi spui, tot ce-mi promiți. Dacă-mi promiți că mă duci la film și pe urmă ai uitat sau te-ai răzgândit ca un laș, sufăr crunt precum un copil căruia nu i s-a cumpărat mașinuța cu telecomandă promisă acum 5 crăciunuri. Și, evident, nu te uit oricât aș vrea să arunc zgura…
Dar te iert, c-așa dictează Cel Bun.
Apropos de Cel Bun. Numai Lui mă supun. Să fie clar. Sunt nărăvașă ca un mustang și dau cu tine de pământ dacă vrei să pui șeaua pe mine. Asta nu inseamnă că nu respect și legile inventate de societate. Doar pe cele care nu vătămează pe nimeni și care aduc armonie între oameni.
Tot nu pricep de ce au inventat oamenii noțiunea de suflet pereche. Eu cred ca am avut 2 mari suflete pereche si vreo 2 mai mici, tot pereche. A nu se înțelege că se iubeau intre ei:) Întrebarea care se impune dacă e sa urmăm logica noțiunii : cam câte suflete pereche or exista pentru fiecare? N-ar fi mai bine să se dea anunțuri cu trăsăturile psiho-comportamentale pe la vârsta primelor iubiri? Oamenii se întâlnesc cu toate sufletele lor pereche, se face un casting (selecție), un tabel cu fiecare ce are de dat și de luat.
Pac. Pac.
La urmă se trage linie. Se adună și se scade și da-daaaaaam! Premiul SUFLETUL PERECHE goes to … Și cu asta basta. S-a terminat cu hălăduiala și cu înamorările aducătoare de nesomn și de fluturi în chakra a doua. Deja vă simt, vă aud, uite-așa strigă corul de cititori: hei, păi asta e cel mai frumos în viață, soro DaLu!
Suntem niște triști patetici.
Uite, taman de aici ne vine tragismul existenței, noi considerăm că cel mai frumos dar primit de la viață este suferința atroce a iubirii. Mda… Hai să mai umblăm în IQ-ul ăla, că e clar că avem o problemă…și Doamne, mai dă-ne o catenă la ADN că poate vom pricepe că nu suntem chiar așa de reușiți!
Destul pe azi. Mai zic, mai încolo…