Va supun atentiei o istorisire a unor fapte reale cunoscute de prietena mea, d-na ing. cercetator stiintific Lucretia Eugenia Brezeanu, care semneaza textul uluitor de mai jos.
I.
Aproape de amiaza unei zile de vară, într-o albie de râuşor, de la sud de Bucureşti, câteva femei, în linişte, întindeau prin apă un fel de plase …
Din cei câţiva desagi răspândiţi pe un mal se auzeau plescăituri înfundate concomitent cu o mişcare unduită …
Furişindu-se printre tufişurile de pe mal, un om îmbrăcat în negru îşi sumete hainele şi se repede la desagi şi îi adună cu repeziciune.
Este observat în sfârşit de femei, dar până să zică vreuna ceva, omul intră în apă şi se năpusteşte asupra femeilor, pe care le loveşte cu desagii înmănunchiaţi, strigându-le cu ignituri:
– Nu vă e ruşine păcătoaselor, împuţitelor, focul Iadului să vă ardă! Biserica e goală duminica, ziua Domnului, şi voi pescuiţi? Hoaţelor! Blestemate hoaţe, asta sunteţi!
– Apăi, zise prima ajunsă pe celălalt mal, chiar că suntem blestemate, părinte, că am ajuns să ni se ia şi sufletul; suntem silite să ne rugăm lui Dumnezeu pentru noi şi morţii noştri, acum altfel!
– Te afurisesc, te afurisesc, pe tine şi pe tot neamul tău! Zise urlând „părintele”, am să-ţi arăt eu ţie! N-ai să mai intri în biserica mea! Nici moartă, n-am să te primesc! Să te dea la câini!
Şi ajungând-o din urmă o îmbrânci, femeia se dezechilibră, dar nu a căzut. Altă femeie, mai tânără, încetini pasul pentru a se lăsa ajunsă de „părinte” şi se adresă acestuia cu blândeţe, după ce-i luă mâna şi i-o sărută:
– Părinte, ajutaţi-ar Dumnezeu să ai sănătate şi belşug la toate! Dă-mi din desaga mea câţiva peştişori … N-am ce le pune, de prânz, copiilor pe masă!
– Aşa meriţi, păcătoaso, că n-ai venit la biserică să mulţumeşti lui Dumnezeu şi pentru ce ai nerecunoscătoareo!
– Părinte, reluă femeia urmându-l, ştii am trei copii mărunţi şi tatăl lor nu s-a mai întors … continuă totuşi înecându-se în lacrimi; S-o fi prăpădit în războiul ăsta mare … ia de pomană, pentru sufletul lui, peşti din desaga mea … Dă-mi şi mie unul … măcar de o fiertură …
Abia că şi-a terminat vorbele că şi fost izbită cu desagii peste cap, iar apoi cu pumnii …
– Na! Na, pomană! Secătură, na pomană! Am eu nevoie de pomana ta, aşa crezi? Împuţită obraznică şi hoaţă! Zise „părintele”, îndepărtindu-se cu desagii grei.
Femeile celelalte, strânse în jurul celei mai vârstnice, se apropiară cu sfială de cea bătută, care încerca să se ridice … Nereuşind, iar celelalte ezitând parcă să o atingă, se aşeză în genunchi, se chirci şi, plângând, începu să strige desnădăjduită şi bătând pământul cu pumnii:
– Peşte să te faci şi tu şi neamul tău!
După ce repetă de câteva ori, se ridică şi, ca şi cum ar fi fost singură, continuă printre lacrimi şi sughiţuri:
– Peşte, peşte să te faci! Peşte să te faci, tu şi neamul tău!
Şi tot aşa a repetat şi după ce a ajuns acasă şi până s-a lăsat seara, a venit noaptea şi dimineaţa …
II.
După mai mult de zece ani, de la cele relatate, s-a zvonit că se face pomenire pentru „popu’ nebun” care a dispărut de acasă, mai an … A fost găsit înecat, departe „la lipoveni” … Înecatul a fost recunoscut după hainele preoţeşti scoase la suprafaţă de rădăcinile unei salcii prăbuşite pe mal … Rămăşiţele împuţinate urmau şi ele să fie aduse …
III.
La începutul anilor ’80 câţiva renumiţi specialişti în dermatologie au fost puşi în situaţia neaşteptată de a se recunoaşte absolut neputincioşi într-un caz extrem de straniu: o fetiţă de câteva luni care la naştere a avut pielea „ca de macrou”, în unele zone ale corpului, cum spuneau părinţii, au început să se acopere cu solzi …
După vârsta de un an, zonele solzoase au început să se extindă …
După ce medicii, specialişti renumiţi, şi-au declinat competenţa, epuizând chiar şi consultaţii în străinătate la congrese care au amplificat suferinţa copilului şi a familiei, a venit rândul altor „specialişti” în descântece, vrăji, legări-dezlegări …
Dar oricât de ştiutoare, puternice şi capabile se recomandau şi oricât de ridicată recompensă au pretins, n-au reuşit nimic, „boala”agravându-se …
Tragedia aceasta a fost ascunsă de familie cu din ce în ce mai multă dificultate. Au recurs pentru a li se pierde urma lor şi a copilului la schimbări de nume şi adrese, şcoli, dispensare, spitale şi specialisti…
În timp zonele solzoase au acoperit aproape tot corpul fetiţei, ajungând până la articulaţiile palmelor, tălpilor şi la baza gâtului.
Pe timp călduros şi uscat, solzii provocau mari dureri fragedului trup, iar printre aceştia se scurgeau câteodată picături de sânge …
În aceste cazuri trebuiau făcute băi cu apa şi ulei, calde şi bine amestecate care uşurau parţial suferinţa copilului. Acest unic dar absolut necesar tratament deranja programul de şcoală al fetiţei devenită elevă şi privită cu multă suspiciune de pedagogi şi colegi.
La şcoală, deşi părea normală a fost scutită de orice activitate fizică şi, oricât de caldă era vremea, fata nu putea fi lăsată sumar îmbrăcată. La cele mai voalate aluzii ale cadrelor didactice despre „educaţia” copilei, aceasta era transferată la o altă şcoală …
Strădania de a ascunde ciudata piele privirilor a devenit o obsesie care le amplifica chinul şi le anormaliza viaţa membrilor acestei familii în grea suferinţă alături de „ineditul lor copil”.
Cumplita realitate izolă copilul de ceilalţi semeni: copii, rude, prieteni. Cu o suferinţă de neimaginat, hărţuită de copii şi familie prin mutări sub diferite pretexte de la o şcoală la alta din ce în ce mai îndepărtată de casă, nu a fost posibil să urmeze o şcoală de muzică deşi avea calităţi muzicale de excepţie …
Foarte constrânsă de singurătate, fata a încercat să se refugieze în desen şi pictură, apoi a început să realizeze inedite „forme” de redare a realităţilor lumii la care avea acces şi numai în alb şi negru!
Lucrările, deşi foarte bine realizate, nu au fost primite decât ca decor pentru unele vitrine de mici magazine …
De câteva s-au interesat unii turişti … cunoscători în ale artelor; acest interes producând după ani grei puţinele zâmbete în familie, dar şi multă suferinţă ascunsă cu greu de tânăra creatoare …
_________________________________________
IV.
În compartimentul unui tren de persoane doi călători ce păreau vechi cunoştinţe care nu s-au văzut de mult, dialoghează făcând abstracţie de ceilalţi. La un moment dat doamna „remarcă” dispariţia dentiţiei interlocutorului său; acesta îi spune jenat că are paradontoză şi că a pierdut astfel mulţi dinţi sănătoşi. Cu nejustificată ironie doamna zice, vorbind „peltic”:
– Ţi s-a făcut gura ca de crap!
Cel ce se plânsese de paradontoză se înroşeşte brusc, mâinile îi cad pe genunchi şi cu capul în piept scoate un geamăt… apoi leşină!
Doamna ţipă după ajutor şi mai mulţi binevoitori apar, nedumeriţi şi neputincioşi, dar foarte curajoşi. Omul îşi revine cu greu, doamna e speriată şi trebuie să coboare în curând la destinaţie …
După coborârea acesteia şi plecarea trenului, bărbatul palid şi transfigurat roagă pe cei doi călători rămaşi în compartiment să-i asculte povestea …
A încheiat cu un oftat adânc, zicând ca pentru sine: ce blestem! ce blestem! BLESTEM!!!
Apoi, parcă trezindu-se şi dându-şi seama unde se află reluă speriat şi implorativ:
– Ce v-am povestit să spuneţi celor pe care-i iubiţi, să se ferească … de blesteme … iar de mine să uitaţi că m-aţi văzut …Dacă veţi vedea pe cineva care-mi va semăna, rugaţi-vă pentru el, pentru sufletul bunicului meu, … pentru mine şi pentru fica mea … biată sirenă …
Reluă apoi cu un patos plin de amărăciune, cu vocea alterată de plâns:
– Feriţi-vă să blestemaţi, dar şi să aduceţi pe cineva în stare să vă blesteme!
Nota autoarei : Povestea este adevărată şi foarte tristă pentru cei care o trăiesc de zeci de ani, de aceea nu s-au putut da decât anumite detalii care să nu permită indentificarea celor a căror dramă a fost relatată. Dar fiind foarte adevărată şi deosebit de instructivă am considerat că trebuie cunoscută măcar în parte, pentru a se evita astfel de tragedii în care să sufere nevinovaţi şi să înţelegem cu acest exemplu cât de important este “să fim milostivi şi să ne iubim unii pe alţii”, aşa cum, în Scisoarea către Corinteni, îndeamnă Sfântul Apostol PAVEL.
Nota admin. Astfel de legaturi, blesteme, sau cum vreti sa le spuneti, se dezleaga in si prin biserica si numai cu ajutorul preotilor.
tulburator……
F interesant. Mai ca suna a film horror… Poate si pentru ca l-ai povestit tu asa, in secvente…
Poate:) ..apucaturile cinematografice …