Vreau si eu sa stiu cum e, ce simti, cand divortezi la televizor?
Mai ai timp de starea de doliu de care vorbesc psihologii? 
Mai ai chef de plans in perna si de pravalit in fata icoanelor ca sa te rogi la Cel de Sus sa te ajute sa uiti, sa mori, sau sa te invete sa mergi mai departe?
Sau ai treaba cu deciderea asupra outfit-ului potrivit pentru ziua cea mare de la tribunal cand te vei desparti definitiv si irevocabil de cel/cea care ti-a stat alaturi 10,20 de ani?
Sau poate esti ocupat cu creionarea mentala a unui scurt speech pentru presa, mai elegant, sau mai putin elegant dupa cum e si personajul, mai cult, mai delicat,sau dimpotriva, mai grobian?
Cum e cu divortatul asta la televizor? Adrenalina din fata camerelor cred eu, anihileaza toate afectele omenesti si normale pana la urma, prilejuite de divort.
De ce aleg unii sa divorteze la televizor?
E o maniera de branding personal? La ce le foloseste?
Poate sa ma lumineze si pe mine cineva?
N-am trecut printr-un divort oficializat. Si intotdeauna chestia asta cu divortatul in acte mi s-a parut un eveniment birocratic, de imparteala materiala si pentru ochii altora (cam in genul casatoriei). Bine, cu emotiile aferente evenimentului. Cred ca durerea, doliul, prabusirile (sau din contra, usurarea ca ai scapat de cine nu-ti mai era drag) incep cu mult inainte de oficializarea formala si nu prea au nicio legatura cu ea. Asa ca divorturile – care de fapt s-au intamplat cu mult inainte, – permit mai ales celor obisnuiti sa fie vipusti pe la TV, inca un prilej de mediatizare. Pentru care, da, se pregatesc dinainte, vestimentar, cosmetic… chiar si psihologic :))
Sunt de acord cu tine, in cazul celor pregatiti pt divort. Dar mai e o categorie covarsitoare pe care divortul o ia pe nepusa masa, lovitura de teatru, sau cum vrei sa-i spui. Aceia ce cauta la televizor , la maruti, accesuri directe etc? Cand eram reporter de teren prin tara explicam unui batran simpatic si intelept cum vreau sa-l filmez si el ma intreba intr-una ” ca sa ce?” Apoi mi-a spus ca batranul lui tata l-a invatat sa intrebe astfel ori de cate ori nu pricepe ceva.
Acum intreb eu “ca sa ce?”
Aia marunti nu stiu ce cauta la televizor si cum (de ce) au ajuns acolo. Dar sigur si la ei e o sete de a se face cunoscuti (nu neaparat de a-si face drama cunoscuta) si a primi consolare (publica) si alte… beneficii de la persoane importante (!). Altfel, banuiesc ca puteau sa refuze. Pur si simplu. Toti, de la vladica la opinca, cred ca exista un ce-castig in mediatizare. Si nu prea se insala.