Ora 18.30 , in jur de .
În stația tramvaiului 41. Demnă ca un lujer de crin îl așteptam.
Din mâini îmi atârnau niște lucruri, multe de tot, cum ar fi pungi, poșeta în care-mi țin telefonul, ipadul, chestii-trestii mai mărunte sau mai majuscule și dacă aș căuta mai bine aș găsi și pianul în vreun cotlon, cum zicea deunăzi, un personaj important din viața mea. Grele tare. Și dacă nu par de ajuns cele trei pungi cu roșii, castraveți și ardei, poșeta, mai aveam și-un buchet enorm de plante aromatice pe singurul antebraț liber.
Îl așteptam cu nesaț.
Un individ care nu părea genul care să circule cu RATB-ul ma fila exoftalmic. O fi avut omul limuzina la reparat. Și se tot holba, eu suavă ca o garofiță, el cam de proastă viță…
Într-un final apare El. Tramvaiul. O-mbulzeală de zile mari, în care nu mă bag că-s mironosiță. Asta e. Îl aștept pe-al doilea.
Holbitorul după ce a încercat să se intromită în vehicul printre două vajnice și feroce gospodine a ieșit strivit (jur că i se-aplatizase mușchiu dilatat în sala de forță) dintre pungile doldora cu chestiuni ale celor două doamne și scuipând cu draci pe trotuar și-a reluat holbatul în așteptarea următorului vehicul.
De la holbat a trecut la ocheade mai discrete si languroase, mai cizelate, mi s-a părut mie…
Vine si nr 2 , nu full ca primul, dar în jur de.
Credeam că dacă omul și-a pus în cap să aibă contact vizual cu mine și nu se mai holbează ca neghiobii rafinându-și uneltele de seducție, se va urca printre ultimii ca un galant și poate mi-o ochi vreun loc liber unde să-mi odihnesc plasele. Ei aș, nici vorbă. Că dacă nu s-a înghesuit, nu s-a smotocit de unul singur pe treptele tramvaiului, luându-se la întrecere cu o trupeșă călătoare, care pe care, care mai de care, care e mai tare. Din păcate trupeșa a cedat sub presiunea căldurii și-a kilelor și… învingător la puncte , cin să fie, cin să fie? Omul holbitor. O dată ajuns în vehicul, s-a aruncat pe singurul loc liber și și-a anunțat victoria scoțându-și Iphone-ul ultimul răcnet punându-și vocal la cale toate afacerile, ca să vază ochiu meu ce om greu îi el. Că mai trăgea boul cu ochiul să vadă dacă nu mi-s impresionată. Atârnată de o bară cu toate plasele care țâșneau din brațele mele, cu pianul care dădea să cadă din poșetă eram cred, excesiv de impresionată …
Am coborât și dl holbitor a venit fuga după mine. Dar nu ca să-mi care sacoșele, ci ca să-mi arunce o deochetură verbală pentru întregirea tabloului. Am dat fuga acasă să-mi iau antivomitivul.