Românie, cum o mai duci?

Vă împărtăşesc cu emoţie un eveniment minunat la care am fost părtaşă  în urmă cu câţiva ani.

Nu o să păstrez numele reale pentru că nu am cerut permisiunea celorlalţi protagonişti. Doi dintre colegii mei de la televiziune au avut un accident teribil într-o noapte urâtă. Fata a scăpat cu o sperietură zdravănă, însă el, cel care conducea maşina a fost făcut franjuri. Comă profundă. Prognostic rezervat. Medicii ne  spuneau : rugaţi-vă! Nu prea mai avem ce să facem pentru el pentru că …aşa şi pe dincolo,  înşirându-ne tot felul de termeni medicali care aveau scopul să ne lămurească că George îşi trăia ultimele clipe conectat la aparate. George era foarte tânăr, nici 30 de ani. Un foarte mare profesionist, un om cu talent. Un băiat drăguţ. Hâtru. O personalitate uşor dificilă, aşa cum au toţi oamenii cu inteligenţă peste medie. Indispensabil pentru departamentul Promo ON AIR unde lucram. Un om cu vocaţia prieteniei. O combinaţie fericită de sensibilitate (deh, artist!) şi duritate bine dozată.  Dar mai presus de toate, George era prietenul nostru, era AL Nostru şi nu voiam să-l lăsăm să plece dincolo aşa de repede. Nu ştiam planurile lui Dumnezeu pentru George, dar nu eram pregătiţi să ne luăm rămas bun de la el. Şanse medicale nu i se dădeau. Dar mai era Una! Cea Mai Mare! Rugăciunea Colectivă! În fiecare seară la ora 23.00 fiecare la el acasă, ne rugam pentru sănătatea lui George şi-l ceream înapoi. Spuneam Paraclisul Maicii Domnului şi fiecare mai spunea ce mai ştia. Eram încredinţaţi că Dumnezeu se va îndura şi ni-l va reda.

Ni l-a dat înapoi.

Unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20)

Iisus a fost cu noi şi s-a îndurat. Au urmat luni grele de recuperare, a învăţat din nou să meargă, să vorbească, dar azi e ca nou! Munceşte la fel ca înainte de accident, face mişto …tot la fel ca înainte şi îşi trăieşte viaţa de om tânăr şi  sănătos care mai are încă multe avioane de doborât de pe cerul vieţii.

Dragi prieteni, acum trec la voi.  Cum o mai duceţi? Sănătoşi, voinici?

Vă exploataţi la maxim talantul cu care aţi fost binecuvântat de Dumnezeu?

Sunteţi la locul potrivit conform aspiraţiilor voastre?

Credeţi că Ţara Noastră se află pe drumul cel bun?

În mod sigur nu veţi răspunde afirmativ la toate întrebările de mai sus! Deci nu e bine. Împreună cu un grup de prieteni credincioşi vă chemăm  pe toţi la o rugăciune colectivă.

Haideţi să ne rugăm împreună în fiecare seară la ora 21, fiecare în căsuţa lui. Rugaţi-vă cum ştiţi, cu vorbele voastre, cu cele din cărţile de rugăciuni, cu inima, cu mintea, cu glas tare, oricum. Numai rugaţi-vă pentru binele României, pentru binele românilor de aici şi de pretutindeni, pentru creşterea talanţilor pe care fiecare dintre noi i-a primit la naştere, pentru alungarea vrăjmaşilor, a piedicilor, pentru sănătatea morală şi fizică a naţiunii, pentru progresul ei şi să ne mai rugăm să avem lideri de ţară cumsecade, deştepţi şi de bună credinţă! Aşa să ne ajute Dumnezeu! Suntem încredinţaţi că rugăciunea colectivă la o oră prestabilită face miracole!

Voi crea curând o pagina de Facebook şi vă rog să daţi mai departe acest articol, să ajungă pretutindeni! Suntem mulţi şi suntem puternici pentru că Dumnezeu ne va sta aproape! Şi vom asista cu uimire cum lucrurile se vor mişca în sensul curat şi moral.

Dacă aveţi prieteni preoţi şi  călugări, rugaţi-i să ni se alăture, rugăciunea Lor este foarte puternică.

Vă aştept aici mărturisiri de tipul celei cu care am început această scrisoare către voi. Sunt convinsă că există multe astfel de dovezi.

Mi le puteţi trimite la adresa: daniela.lungu1@yahoo.com şi le vom publica pe pagina de facebook.  Îi rog pe prietenii mei proprietari de site-uri, bloguri, reviste online samd să preia această postare pentru a ajunge la cât mai mulţi oameni această iniţiativă creştină.

România are nevoie de rugăciunile noastre!

Pace şi Iubire!

DaLu& prietenii

 

 

 

 

 

Comments

  1. Cred cu tarie in puterea rugaciunii !
    In forta rugaciunii colective !
    Consider initiativa, o binecuvantare !
    Sa ne ajute Dumnezeu !

    1. Sa ne ajute Dumnezeu si Maica! Azi e Duminica tuturor Sfintilor! Cu atat mai mult trebuie sa ne rugam!

  2. simt si eu la fel ca tine ca este mare, mare nevoie de rugaciune pentru Romania. Ce s-a mai intamplat cu initiativa aceasta? S-a creat pagina de facebook, s-a popularizat mai departe?

Comments are closed

În conformitate cu noile reglementări privind Protecţia Datelor (GDPR), site-ul acesta are nevoie de acordul dumneavoastră. Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, utilizăm fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Sunt de acord”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close