Nu te lua dupa parinti! Ei iti vor binele, dar binele lor nu e si al tau!

Am citit un articol haios pe www.hyperliteratura.ro despre intrebarile stupide la care trebuie sa raspunzi dupa ce ai scris o carte si ai publicat-o. M-am distrat copios.

Problema mea e alta. Dupa ce am scris primul draft al Coloniei cu demoni, am printat-o si am trimis-o la ai mei sa isi dea o parere. Parerea a asteptat vreo doua saptamani, dupa care m-a sunat mama necajita foarte si aproape plangand m-a rugat sa nu o public, pentru ca nu se face asa ceva … M-am enervat brusc, sunt pasionala si toate  afectele mele ajung la paroxism cand sunt starnita.  Nu le las sa se vada, dar acum am un acces de sinceritate, nu se va mai repeta 🙂

Iata tarasenia parentala. Am publicat cartea fara sa le mai spun ceva si fara sa mai vorbim vreodata ceva despre ea. A fost si o lansare, pe care tata nu a mai apucat-o. Mamei nu i-am mai spus nimic, stiam ca nu-i placuse romanul, asa ca de ce s-o mai enervez in plus?  Dar viata trebuie sa mearga mai departe chiar daca ma va durea cate zile voi mai avea neraspunsul la intrebarea: o fi citit tata cartea? Si daca da, ce parere o fi avut? Tata a fost profesor de romana, deci intelegeti legitima mea curiozitate , si veti intelege si durerea de fiica a  neraspunsului.

Vremea a trecut si la unul din parastasele tatei, la biserica, o doamna draguta a venit la mine (eu stateam langa mama) si m-a felicitat pentru carte , marturisind ca i-a placut foarte mult. Mama n-a intrebat nimic, dar sosind pentru Paste la mine acasa, a gasit un exemplar si l-a citit cu nesat trecand de la agonie la extaz. Evident ca mi-a pus tot felul de intrebari si pe urma mi-a spus articulat si apasat sa nu mai scriu scene Hot  pentru ca am copii mari.  Cine a citit-o nu ar spune ca nu sunt justificate acele scene, ba chiar sunt.  Dar cum nu stiam cum sa o mai linistesc, i-am spus ca poate pe mine m-o fi adus barza, insa pe fiicele mele, nu.

Si cu asta basta. A fost nelinistita o jumatate de an din cauza cartii mele, dar acum s-a obisnuit cu ideea, draga de ea. Nu se desparte niciodata de cartea fie-sii, nu cred ca moare de dragul ei neaparat si nici nu obisnuieste sa se laude cu progenitura, cred doar ca o citeste si o rasciteste ca sa se convinga ca totusi, mesajul cartii e unul moral si foarte sanatos, chiar daca uneltele mele de construire a plotului nu sunt din cele conventionale si invatate la pension (la care am chiulit, ca ma plictiseam generos).

DaLu

În conformitate cu noile reglementări privind Protecţia Datelor (GDPR), site-ul acesta are nevoie de acordul dumneavoastră. Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, utilizăm fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Sunt de acord”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close