Elling și expresiile românești

M-am întâlnit azi cu un personaj foarte interesant pe nume Elling. Este norvegian și din când în când este interpretat de Marius Vizante la Teatrul de Comedie.  S-a făcut și-un film care a candidat la Oscaruri obținând o nominalizare pentru cel mai bun film străin in 2001.  Vreau să menționez că nu l-am văzut pe Vizante jucând și nici filmul.  M-am întâlnit cu însuși personajul lui Ingvar Ambjornsen. Un băiat simpatic, cam poet de felul lui, asumat și nedeclarat. Și mare iubitor de cuvinte și expresii. Voia chiar să învețe limba română, dar am încercat să-l descurajez servindu-i niște expresii românești intraductibile.

Voila:

1. Adio și-un praz verde!  Hai, cară-te din viața mea!

Elling a înțeles că obiceiul românului de a repudia o persoană din viața sa este însoțită întotdeauna de un cadou de adio: un praz verde. De ce verde? (nu m-a tăiat capul să-i explic)

2. Nu ți-s toți boii acasă .Tristețe

Întrebarea sa care a venit firesc a fost: dar dacă nu ai boi, cum îți manifești tristețea? Și-a răspuns singur: Îți iei măcar doi, ca să ai ce număra și de-abia, apoi, ai dreptul la tristețe.

3. A tăia frunză la câini – a sta degeaba

Păi cum ne permitem să discriminăm câinii? Chiar și ei au nevoie de frunză tocată mărunt, acțiune nobilă , nicidecum asimilată cu a nu face nimic, mi-a ripostat înățându-și căpsorul de militant activ pentru protecția animalelor cu patru picioare. La întrebarea mea, când a văzut el un câine care mănâncă frunze a zis că nu își amintește împrejurările, dar frunza tocată este un fel de mâncare savuros pentru câinii cu probleme gastro-intestinale. Și cu asta mi-a închis gura. Cu frunze verzi tocate mărunt.

4. N-am putut nicicum să-l fentez. A venit rândul expresiei Să-mi bag picioarele. M-a întrebat dacă băgatul picioarelor este un obicei creștin precum cel al spălatului pe picioare al ucenicilor de către Iisus. Și dacă ar putea să însemne vârâtul membrelor inferioare în lighean. I-am spus că nu e cazul și cum insista prostește i-am spus adevărul. Că provine din vremuri de dinaintea lui Iisus, tocmai de la origini și de la maniera de procreare.  Doar că noi, românii, am păstrat doar inițiala P și-am preferat să adăugăm sufixul icioarele , fără absolut nicio legătură cu cuvântul care desemnează membrele inferioare. De ce, a întrebat uimit până peste poate. Din pudoare ancestrală a opinat el văzând că eu ridic din umeri a necunoaștere.

Mi-ar face plăcere să vă relatez întreaga discuție, dar sunt răcită cobză, lucru observat și de el. Evident că a întrebat de ce spunem cobză și nu mandolină sau chitară. Frate, la întrebarea asta eram deja iritată! Imi curgea și nasul în fluvii, tușeam de se clătinau ferestrele, așa că m-am făcut nevăzută și l-am lăsat pe bietul Elling cu ochii-n soare!  pentru că zău, băiatul ăsta nu are toate țiglele pe casă! 

NB Nu căutați cartea în librării, este încă la tradus. Eu am avut nițel noroc. Mi-a împrumutat-o traducătorul. Dar când o veți vedea în vitrine oferiți-vă această bijuterie literară pentru că merită.

DaLu


În conformitate cu noile reglementări privind Protecţia Datelor (GDPR), site-ul acesta are nevoie de acordul dumneavoastră. Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, utilizăm fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Sunt de acord”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close