Vești de acasă…

ora. 9.00 Stau ca o statuie în mijlocul camerei parfumate de florile de soc puse de mama la uscat pentru la iarnă.  Te caut, mă caut. Nu mai suntem… Eu nu cred că mai sunt cum mă știi pentru că  zâmbetul care-ți plăcea ție atât de mult a zburat și el undeva, nu știu pe unde…  Iar tu ai cam plecat undeva departe… Ne mai vedem uneori  în vis. Ești  tot așa cum te știu, tăcut și bun și parcă, frate-meu, ți-au crescut aripi albe, moi și pufoase!  Cuprinde-mă cu ele , am mare nevoie să știu că ești acolo și că ești bine, așa cum mă țineai în brațe când locuiam amândoi de aceeași parte a lumii!

zmeu-mediu-disney-1715521Doamne, ce te-am mai căutat în zmeele cu sfoară care-ți plac atât de mult și pe care le ridicai pe dealul copilăriei noastre!  O dată am prins unul și crezând ca te găsesc la capătul sforii am alergat toată noaptea după el. Știu sigur că erai pe acolo dar n-ai vrut să mă aștepți să te iau în brațe. Un pic măcar să ne fi ținut în brațe…

Ești și nu ești. Vii și pleci. Dar eu tot te caut și n-o să obosesc niciodată…

Te-am găsit puțin într-o poemă  scrisă de tine când erai aproape ieșit din adolescență. Dar ai fugit înapoi în fotografiile din albumele răsfirate prin toată casa noastră. Mama și tata le țin la îndemână că să te găsească repede atunci când dorul…

Mai anul trecut ți-am găsit ochii aceia frumoși, adânci și adumbriți de genele pe care le-am moștenit amândoi de la mama. Știi unde sunt? Îi poartă Ilinca, fiica ta. Doamne, sunt cei mai frumoși ochi din lume și frate-meu poți fi mândru de ea, ți -a moștenit nu numai ochii ci și mintea de matematician.

Pe-acasă totul e bine, nucul din fundul grădinii e tot acolo, alunii, zmeurișul, prunii și vișinii, la fel. Însă mărul care făcea  mere albe și parfumate a plecat după tine, ca și cireșii cu fructe negre dulci-amărui.  Poate i-ai luat cu tine ca să-ți țină de urât.  Mama a făcut dulceață de trandafiri și de căpșune. Ți-aș trimite dacă aș ști unde…

Vino uneori și strânge-mă în brațe cu brațele tale albe, pufoase și moi. Trezește-mă dacă dorm sau dacă nu ai voie, lasă-mi o pană albă pe pernă ca să știu că ai fost pe la mine.

Te iubesc!

(de ziua ta, Iustine, singurul meu frate din Cer și de pe pământ)

 

Ora 19.00

Azi s-au mai intamplat niște lucruri peste zi și trebuie să ți le spun.  M-a sunat Madi, plângea. Eu nu plânsesem până să-mi sune telefonul și s-o aud pe ea. Apoi a venit Madi pe la mine, așa cum făceam când te sărbătoream pe tine pentru ziua de azi și mi s-au umflat ochii ca la brotacei, arătam oricum , dar nu Beautiful. Hai nu te mai hlizi, te și văd cum te hlizești, așa cum ai râs de mine când a plecat fie-mea în USA pentru un an și-am bocit-o temeinic vreo zece ore neîntrerupt.   Nu am sărbătorit nimic , doar am vorbit despre urmași, în principiu despre Ilinca ta, astfel  am știut ce să fac cu dulceața pe care voiam să ți-o trimit și nu știam adresa. A plecat spre Ilinca, copilul tău frumos care-ți seamănă leit și care a câștigat toate concursurile posibile și imposibile, toate Cambridge-urile, concursurile de literatură, de matematică. Rade tot. La fel ca tine. Mamă, ce sevă tare e în venele noastre! Niște apucați. Evident că râd acum și tu-ți râzi în barbă, știu bine. Lasă că te știu eu bine, mutule, mare meu Mut. Poate taci, dar eu sunt singura ființă din lume care te știe prea bine. Să-mi trăiești frate-meu, acolo, pe-un colț de stea unde te-ai mutat. See you later, aligator!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2 thoughts on “Vești de acasă…”

Comments are closed.