Pe vremea când încă mai eram singură la părinţi, să tot fi avut vreo
4-5 ani, Iustin încă nu venise pe lumea asta, ai mei mi-au făcut un brad mare mare până în tavan. M-am trezit peste noapte şi m-am furişat în camera din faţă şi i-am văzut luminiţele sclipind în întunericul în care dormea întreaga casă. Fericită că Moş Crăciun a sosit, m-am culcat la loc fără să dau iama în cadouri pentru că ştiam că ai mei se vor supăra că nu am aşteptat cucurigul cocoşului, spălatul pe faţă cu apă ca gheaţa, apoi o gură de aghiazmă şi de-abia apoi despachetarea. Un ritual de care aveam parte in fiecare dimineaţă de sărbători. Încă îl mai păstrez. Dis de dimineaţă m-am trezit cu tata care striga lângă patul meu: Daniela, hai tată, scoală-te că a venit hoţul de …a venit hoţul!
Eu am crezut că a venit un hoţ şi mi-a furat bradul şi am început să ţip din toţi plămânii de frică şi de necaz. S-a produs o tulburare generală. Mama a venit de la bucătărie unde pregătea masa festivă de Crăciun şi stătea cu ochii ei mari care se făceau şi mai mari, în mijlocul casei fără să priceapă ce se întâmplă. Îmi amintesc că ţinea un polonic în mână. Eu ţipam ca muşcată de şarpe şi tata care striga din ce în ce mai tare ca să nu mă sperii că a venit hoţul! Starea de agitaţie psihomotorie s-a răsfrânt şi asupra găinilor din coteţele noastre şi ale vecinilor, câinii parcă turbaseră, totul devenise un climax apocaliptic al panicii. Aşteptam din clipă în clipă să năvălească pe uşă HOŢUL şi să mă mănânce precum fusese mâncată Scufiţa Roşie din poveste.
Eram doar o fetiţă care tremura de frică în pijamaua ei de diftină cu ursuleţi roz şi cu manşete călcate la dungă strângând plapuma în jurul ei. Îmi imaginam că viaţa mea urma să sfârşească curând şi nici măcar nu aveam să ştiu vreodată dacă Moş Gerilă (Nu aveam voie să spunem Crăciun pe vremea aceea) îmi adusese maşinuţa roşie. Da, eram o fetiţă căreia îi plăceau maşinuţele mai mult decât păpuşile.
S-a întâmplat să supravieţuiesc acestui coşmar şi să aflu că am primit o păpuşă, cizmuliţe şi ciocolată.
În sfârşit, tata a apucat până la urmă să spună propoziţia pe care nu reuşea să o rostească în întregime pentru că eu nevricoasă din fire, ţipam atât de tare că l-am acoperit pe bietul om. De fapt, voia să mă anunţe că sosise hoţul de Moş Crăciun (aşa s-a gândit tata să-l alinte, era şi el foarte tânăr…) şi că îmi lăsase bradul şi cadourile. Minus maşinuţa roşie. N-a fost bai, că păpuşica era tare drăgălaşă şi ne-am împrietenit rapid.
Nimeni nu mi-a adus vreodată o maşinuţă roşie. Mi-ar plăcea şi acum să primesc una, am bătut nişte apropos-uri în acest sens, dar am fost tratată cu ironii fine. Mda, o să-mi cumpăr singură, una cu telecomandă.
Inimă bună,
DaLu