Sucul verde (green smothie)

Iata ca ,
m-am intors dintr-o mica vacanta meritata , unde am facut excese de toate felurile. Mi-e cam rusine sa va spun , dar am mancat pe saturate carne , maioneze, afumaturi…bleah. M-am abtinut de la prajituri , dar raul a fost facut de cantitatile mari de carne. Cum nu am fost acasa , ci la o pensiune faina din satul care a dat Romaniei cei mai multi academicieni, 11 la numar ,Salistea Sibiului , mi-a lipsit tare mult blenderul de acasa si sucul meu verde cu care obisnuiesc sa imi incep ziua. Dupa pantagruelicul tur de forta , stomacul meu a inceput sa dea semne de iritatie si sa reactioneze : arsuri in epigastru , balonare , constipatie si toata gama de neplaceri care deriva de aici s-au instalat, ca la ele acasa, mai precis ph-ul trupului meu a devenit acid. Cum am ajuns acasa am dat iama in patrunjel , fructe, spanac, salata verde si in doua zile eram ca noua. Dar iata despre ce este vorba. Americanii ii spun green smothie , eu ii voi spune sucul verde , ca sa inteleaga tot romanul mai putin vorbitor de limbi anglo-saxonice. Cea care a descris foarte frumos si pe intelesul tuturor aceasta metoda de a anihila aciditatea organismului se numeste Victoria Boutenko.

Domnia -sa sustine ca sucul verde combate aciditatea, ajutand corpul sa revina la starea sa fireasca , alcalina. Un trup alcalin este un trup sanatos. Aciditatea aduce boli dintre cele mai grave: cancer , obezitate, boli cardiovasculare, afectiuni tiroidien, diabet etc. In 1994 Victoria si intreaga ei familie s-a confruntat cu afectiuni grave. Minte nelinistita, Victoria a schimbat meniul zilnic al familiei sale , renuntand la carne si introducand treptat raw-food. Cercetarile sale au culminat cu descoperirea sucului verde, care este o bomba cu explozie imediata , dar si cu efect indelungat in timp. Ele contin cantitati uriase de fitonutrienti, minerale, vitamine, antioxidanti si proteine. Despre virtutile magice ale sucurilor verzi si al principalului ingredient “vinovat” de efectul benefic , clorofila, voi reveni pe larg intr-un post ulterior. Pana atunci m-am gandit sa va impartasesc din umila si scurta mea experienta de consumator inrait de green smothie , sau cum vreti sa-i spuneti acestei minunatii aflate la indemana noastra. Vara trecuta in ciuda unei alimentatii vegetariene in proportie de 50-60% , ma simteam total coplesita si dezenergizata. Simteam ca am nevoie de ceva anume, ceva imi, scapa si cum nu doresc sa iau medicamente de sinteza decat daca este imperios necesar am navigat pe Internet si am descoperit-o pe Andreea Lazarescu care descria atat de funny virtutile acestor sucuri. Aveam un robot de bucatarie primit cadou, dar pe care nu-l folosisem niciodata si vrajita de virtutile pe care le promitea green smothie-ul m-am incumetat sa fac primul pahar de astfel de suc. Eu sunt in general rezistenta la gusturi neplacute , daca stiu ca vreo licoare face “piciorul mic si parul cret” il dau pe gat fara probleme. Ei, sucul meu nu prea intra pe gat de data asta. L-am aruncat cu strangere de inima in chiuveta , dar cum nu dezarmez asa cu una , cu doua , am cautat retete care sa imi faca diminetile placute si trupul alcalin!!! Tot experimentand diverse retete am ajuns la unele care-mi sunt pe placul cerului gurii.
Iata-le :

1.O mana zdravana de patrunjel/ 2 mere mici sau un mar mare/ 3 linguri suc de catina (facut la rece)

2. O mana mare de frunze tinere de papadie/ 1 banana/ o jumatate de lamaie

3. O mana de urzici / un catel de usturoi / un morcov / o jumatate de telina/ o jumatate de lamaie / leustean sau patrunjel / putina sare de mare sau de Himalaia/ un strop de ulei de masline extravirgin

(arata ca o supa de urzici gustoasa si sanatoasa)

4. O legatura mare de marar/ usturoi/ o ceapa mica/ sare de Himalaia sau de mare/ un strop de ulei de masline extravirgin.

5. Doua rosii/ o ceapa mica/ un catel de usturoi/ marar/ patrunjel/ un catravete verde/ sare/ piper/ un stop de ulei extravirgin

Preparare:

Toate ingredientele se introduc in blender cu putina apa plata. Se zdrobesc in circa 1 minut si jumatate , se adauga apoi apa ca sa obtinem consistenta dorita.

Voi , dragii mei, va puteti lasa imaginatia sa zburde prin blenderele voastre , pana la urma veti ajunge la retetele voastre favorite. Ceea ce trebuie sa retineti : nu se amesteca in aceeasi compozitie fructele cu legumele , deci puneti ori fructe , ori legume. La frunze , tot ce este verde este bine primit: urzici, menta , frunze de ridichi, de telina, brocoli , salata verde, salata chinezeasca, varza, etc.

Am inceput cu cate o ceasca mica , dimineata , pe stomacul gol. Acum, dupa 5 luni am ajuns la circa 1-2 l/ zi. Cum ma simt ? Bestial? Cum arat ? Prietenii mei o pot confirma , mai tanara cu cativa ani decat varsta cardului de identitate. Cum arata tenul meu care va implini in cativa ani o jumate de veac? Nu am riduri ! Am pierdut cateva depozite adipoase si ceva colacei. Sunt verde la minte (fac o munca de creatie si e musai sa am o minte nascocitoare ca altfel ma da patronul afara) si vioaie ca enervez lumea cu energia mea debordanta. Mai nou , acum incerc sa fac prozeliti , iata , va scriu voua si daca aveti intrebari sau aveti nevoie de lamuriri suplimentare , nu ezitati sa-mi scrieti.

Lumea ar fi mai sanatoasa mult daca toti am bea macar 300-500 ml de astfel de suc dimineata pe nemancate. Daca nu ma credeti , navigati pe net si cititi , dar macar incercati o data , de doua ori. Nu vreti sa fim o generatie mai sanatoasa? Nu vreti sa imbatranim mai frumos, nu vreti sa uitati drumul spre farmacie?

Scrieti-mi si intrebati-ma. Va stau la dispozitie!

A voastra,

Fata verde

6 thoughts on “Sucul verde (green smothie)”

  1. fată verde, să trăieşti pentru că ai aruncat cu atâta sănătate în noi încât poate prindem şi noi ceva roşu în obraji că prea vedeam negru în faţa ochilor…

  2. Am prins ieri un link catre pagina aceasta si am zis ca n-ar fi rau sa incerc . Am incercat azi dimineata un suc din 2 legaturi de patrunjel , un castravete si un morcov cu putin usturoi verde , ulei de masline si ceva suc de lamaie. Spre uimirea mea era chiar gustos si n-am avut nici o problema in a-l ingurgita. Maine voi incerca si cu spanac verde si telina . Multumesc de sugestie !

  3. Draga Daniela,
    Cu vreo opt ani in urma.lucram la un of postal din tara, eram epuizata fizic si psihic..norocul meu era ca citeam saptamanalul formula as si am urmat un sfat(nu-mi amintesc al cui era)de a bea suc de grau verde..Imi amintesc dragii mei ca am facut rost de o ladita in care am pus un pamant, zic eu sanatos si am plantat grau.., am asteptat cu neincredere(sincer spun)sa vad firicelele de sanatate crescute si intr-o zi ne-am hotarat(eu si prietena mea , lucram impreuna..)sa stoarcem sucul din acele firicele(erau de 10-15 cm).Fiecare zi ma atragea spre locul demunca in mod divers:intram cu o jumatate de ora inainte, storceam cate o jumatate de ceasca de suc si o imparteam cu prietena mea..Era frumos si pe atunci nu realizam cat de bine mi-a facut..Acum stiu ca acele zece zile incepute cu suc de grau verde au fost ca un dar in educatia mea de carnivor echilibrat si mai stiu ca o cura de legume si fructe este minunata pentru sanatatea noastra.Cu stima, Dora.

    1. Draga mea , e foarte bine ce ai facut , bravo, Intre timp m-am mai instruit si eu in privinta sucului de grau verde , am citit , dar din pacate eu stau la bloc si nu reuesesc sa cresc grau 🙁 . Astept vara ca sa imi fac in curte la parinti si o sa-i pun pe toti ai mei la cura cu suc de grau. Multumesc pentru comentariu si te mai astept.

Comments are closed.