Copilul din tine nu moare niciodată. Ia o pauză ce-i drept, atunci când ai tot felul de responsabilități, dar după ce acestea se mai diluează, zglobiul iese la suprafață și-și cere drepturile înapoi. Dacă nu ați înțeles nimic până aici, vă cred. Nici eu. Să reluăm, nu mă joc cu păpusile dacă asta v-a trecut prin cap ci m-am urcat pe bicicleta dupa ‘jde ani. Mountain Bike marca Felt, o frumusețe nervoasă si cu personalitate.
Ruta: Cotroceni-Eroilor-Izvor si înapoi. Printre mașini care veneau amenințător înspre mine si claxonau isteric. Mi-am luat rămas bun de la viața de cel puțin cinci ori in cursa asta, mai ales ca nu purtam nici cască. Prietena E. care m-a scos la pedalat, mi-a oferit prietenia ei, bicicleta, dar și casca, pe care eu am refuzat-o. De ce? Pentru că-s copil tâmpit. Cum vă spuneam mai sus, copilul din mine, n-a murit, dar s-a cam prostit in răstimpul ăsta de când nu ne-am mai văzut la ochi.
Asa ca pot sa va spun cu mana pe inima ca pedalând in București fără cască este cu adevarat un sport extrem. Pot s-o bifez si pe-asta. Mai am să mă arunc cu parașuta din avion, ca de plantat am plantat vreo doi pruni care s-au dovedit a fi piersici, casă am făcut, fântâna nu am făcut (dar am înțeles că se pun chiuvetele în contul fântânii, că de unde atâtea fântâni dom’le?), am făcut și copii. Sunt deci un om total.
Acum dacă tot sunt un om total trebuie să recunosc că mi-a plăcut la nebunie adrenalina de pe șa, chiar dacă la trecerea de pietoni coboram cu multa grație (ca să mai atenuez putin caraghioslâcul situației) și traversam ca un pieton, nu ca un biciclist. O să mai lucrez la asta…că țin la prestigiul meu in traficul bucureștean. A fost o aventură frumoasă si nițel periculoasă pe care o s-o mai repet, dar cu… cască de protecție. (Am fost certata aspru de către fiica mea cea mare din cauza asta, nu mai fac, jur!)
Ce tot vreau eu să vă spun? Dacă copilul din voi iese la suprafață și se urcă pe bicicletă puneți-i cască de protecție. Măcar in București. Nu știi niciodată când iți iese in cale o mașină parcată regulamentar pe trotuar, dar cam prea aproape de gard si tu, cuprins de euforia amețitoarei viteze cu care pedalezi, nu prea ești in stare sa apreciezi dacă reușești sa treci printre ea si gard. Uneori nu poți…
In Franta si in Italia am vazut niste piste de biciclete, de am ramas masca! Erau, practic, mai bine organizate decat soselele pe marginile carora existau… 🙂 Nu sunt un fan al mersului pe bicicleta (dar imi dau toata silinta sa invat, inca sufar de pe urma primei mele aventuri pe bicicleta), dar este imposibil sa nu vezi diferentele dintre Romania si… altii!
Gabi sunt si aici urme fine de grija pentru ciclisti , dar in spatii prea rare ca sa incurajeze acest sport. Trebuie sa te descurci , daca chiar vrei sa faci ciclism in Bucuresti. Mie imi place foarte mult si ma simt un pic frustrata ca nu pot sa ma manifest asa cum ar trebui, dar frustrarea in Romania este sport national :))