Îți dai seama că locuieşti singură atunci când îmbraci rochia de 
cocktail neagră cu fermoar la spate pe care nu ţi-l poti închide. E 6 dimineața, trebuie să prinzi trenul spre Buzău. Rochia asta drăguță ți-ai luat-o pentru după-amieze elegante. Fuck, ai imbrăcat-o prima oară la un parastas, pe urmă la o înmormântare. Apoi altele.. Rochia asta chiar nu a văzut vreun cocktail, doar cimitire. Astăzi o îmbraci pentru funeraliile vărului tău de la Buzău. Îți sună de două zile în cap timbrul sau special, umorul rafinat sau mai puțin…Vine taxiul. Mi se pare nebunesc gestul de a-l ruga pe șofer să îmi tragă jumătate de fermoar. Nu. La casa de bilete, funcționara pare cool. Aș ruga-o pe ea, dar nu e prea fezabil. Cum să se strecoare prin geamul ăla meschin? Sunt salvată când îmi iau apa pentru drum. Ii spun vânzătoarei:
– Am o rugăminte mai puțin convențională. Îți dai seama că trăiești singură când nu are cine să te ajute cu fermoarul rochiei…
– Nu-i nimic doamnă, decât cu un bou…
Are si ea dreptate.
Oare să o rog să îmi lege si colierul cu perle? Rochia asta e atât de neagră… Perlele ar mai îndulci-o. Ba nu. Fără perle. Ce de gânduri cretine îmi trec prin cap!
Înăbușesc gândurile, slobozesc lacrimile…
Da, Vio. Ai dreptate. Omul nu e făcut să trăiască singur. Promit să nu mai ies cu fermoarul tras doar pe jumătate. Rămas bun, Vio! Fă gașcă cu tata, cu Nunuța, cu frate-meu, cu toți ai noștri în Rai.
DaLU
(publicat de mine pe Facebook la data de 9 august 2016)