În cele ce urmează veți afla în premieră planetară povestea Mărului Mincinos. Am aflat-o de la un bătrân care m-a rugat cu limbă de moarte să v-o împărtășesc. Să v-o share-uiesc, adică. Fac această precizare pentru cei care nu cunosc cuvântul acela mai lung. Dorea nespus ca oamenii, sau ce-o mai fi rămas din ei, să afle cum se stârpește minciuna la meri.
A fost odată un copac care se numea Măr și toamna rodea pere, nicidecum mere, așa cum îi era numele. Făcea niște pere lunguiețe pe care i le dădea Anei din abecedare. Comisia din Ministerul Învățământului care se ocupă de manuale, a trebuit să modifice buchea și să scrie în loc de Ana are mere, Ana are pere, provocând o revoltă în masă printre școlarii care au invocat tradiția bunilor și străbunilor care s-au jertfit pe altarele patriei pentru ca Ana să aibă mere și nu pere! Ceea ce este greu de înțeles este faptul că pe Ana nu o întreba nimeni dacă dorește mere sau pere. Ea era o elevă silitoare, adică învăța cu de-a sila și tot ce-și dorea era să aibă mere-n propoziții simple. Organele de resort erau în dilemă, ce să facă cu Mărul care rodea pere. Să-l taie, nu se putea pentru că devenise mai cunoscut decât Teiul lui Eminescu și asta ar fi provocat din nou revolte populare. L-au încercuit cu sârmă ghimpată și au chemat un colectiv de cercetători britanici ca să-l studieze. După cum se știe, nu mai există cercetători români, ultimul a murit în chinuri groaznice pentru că și-a tăiat din greșeală jugulara cu un ciob de eprubetă în care se încăpățâna să facă o licoare geriatrică din găinaț de prepeliță și cola. Aceasta e explodat și-un ciob mititel a intrat pe traiectul venei mai sus amintite provocând moartea instantanee a savantului. Britanicii au declarat după trei ani de cercetări asidue că Mărul suferise o mutație genetică și devenise mincinos. Promitea un lucru și nu-l făcea. În fiecare primăvară promitea mere și toamna o umplea pe Ana cu pere, dezamăgind astfel milioanele de oameni cu suflete curate. Temându-se de o pandemie de minciuni care ar fi afectat merii de pe mapamond, autoritățile l-au pus la zidul infamiei și l-au lovit cu pietre până când Mărul Păr a fost răpus. În scop profilactic s-a folosit țuica strămoșească. Oamenii s-au îmbăiat pe dinăuntru și spre sfârșitul celor trei zile de bacanale au început șă-și toarne chiar și-n cap, de frica eventualului microb care ar fi putut să-i infesteze și pe ei cu boala minciunii. Astfel minciuna a fost anihilată pentru totdeauna. La meri.
Bătrânul care mi-a spus povestea a omis să-mi spună dacă nu cumva oamenii au fost totuși infestați. Sau poate o fi fost doar o pildă. Nu am de unde să știu, părerea mea e că suntem în plină epidemie și că ar trebui să luăm măsuri. Adică să zidim multe ziduri ale infamiei și să ne facem rezerve de pietre. Pentru că sunt mulți cei care s-au infestat de la mărul care făcea pere. Pentru cei care nu s-au infestat încă, este recomandată dezinfectarea cu țuică bătrână, e mai tare și știe să-și facă treaba.
DaLu
Minunată pilda mărului ce făcea pere…
Pentru cine are urechi sa auda si ochi sa vada…
Inteleapta pilda!