Nu zâmbiți, vă rog…

Mi-am rupt dintele,  unul din față, unul frontal, ca să fie treaba oablă. Adică or mi-s muma pădurii, ori nu mai sunt.  Peste zece zile o să urc pe o scenă,  în cadrul unui eveniment caritabil la Buzău, orașul adolescenței mele, orașul primei mele iubiri, locul unde am fumat prima oară, locul unde m-am maturizat, locul unde am fugit de la la liceu în parcul Crâng ca să-mi zdgrăngăne la chitară primul trubadur din viața mea  șamd.  Se presupune că ar trebui să clănțăn ceva din epiglotă, că doar de-aia vine lumea, să mă cunoască, unii să mă revadă (pe mulți dintre ei nu i-am văzut de peste 30 de ani) , alții vor să-mi citească Colonia cu Demoni și să le scriu dedicații.  Mai vine și o televiziune locală, cică ar mai fi și niște ziare (dar cu ei mă rezolv repede, le dau o poză unde am formula dentară aproximativ completă).  Mă întâlnesc cu fostele mele colege de liceu, stimați telespectatori. Cum să arăt ca Baba Cloanța? Cum?

Sfărșitul Lumii mele. Punct.

Armaghedonul personal. Punct.

Stingeți lumina când mă urc eu pe scenă. Punct.

Și mai ales, nu mă puneți să vorbesc. Punct. Sunt mută.

Ei bine, coșmarul meu a luat sfârșit azi , când m-am dus ca o floare la stomatolog.  N-o să mă opresc niciodată din minunări când e vorba de high level Technology și mâinile pricepute care știu s-o folosească. E vorba de dr. Mawade Kurbe  de la clinica Artimplant.

Și nu, nu e o reclamă! E purul adevăr.  Am dinte, pot să vorbesc, pot să vă zâmbesc, pot să fac orice, mai puțin să mușc 🙂

DaLU