Ieri ocupam un loc în cursa de autobuze Transcom, linia Nehoiu- București. Merg la clasa VIP în virtutea unei prietenii străvechi dintre fratele meu și patronul companiei, nu blamați, nimeni nu-i perfect! Vreau să șed cât durează cursa, n-am chef să mă bălăngăn atârnată de bară timp de trei ore. Șoferul este extrem de amabil și-mi indică locul first class – în spatele lui adică, lângă un nene nevorbit din devonianul mediu. Îl simt pe pitecantrop cum mă adulmecă și cum nu știa de unde să mă ia, mă privea direct, bărbătește întors pe jumătate înspre mine studiindu-mi țoalele și parfumul, primele indicii de categorisire ale unei femei. Eu îmi scot tableta și mă scufund într-o lectură din care nu pricepeam nimic pentru că nici nu citeam dar voiam să scap elegant și intimidant de hiper-perorațiile pe care le bănuiam în gâtlejul devonianului.
Îi miros pe ăștia de la o poștă.
Ei, aș… cum să scapi de omul care avea în glande o ne-vorbire de zile mari?
Atacă în forță: Nu vă supărați, vedeți ce mâini am? Ați zice că am fost consilier parlamentar și că sunt miliardar fiscal?
( Nota red: dau o sticlă de vin bun celui care mă dumirește ce înseamnă miliardar fiscal) .
N-aș fi zis, omul avea ceva glod sub unghii, niște pantaloni trei sferturi care-mi pun mari probleme în a categorisi sexul celui care-i poartă și merge și cu rata, ca mine, o lefegioaică constantă. Dar mă rog, mă dau superioară și mă abțin la categorisiri de-astea de suprafață.
Nu zic nimic, zâmbesc feminin (suav, tâmp) ca să nu-i dau prilej de alte vorbe.
Ți-ai găsit! Omul dă-i și dă-i, cu hoții, cu vardiștii, cu escrocii, cu România care nu are viitor, să omorâm rromii că ne fac de râs în Franța (temei serios) șamd șamd.
Eu zâmbesc verde.
Invariabil ajunge la programul TV difuzat cu o zi înainte. Și zicea ceva de câini și mai zicea ceva de Turcescu, și de Badea, și de Gîdea și de mărețul Banciu. Și-mi povestește cu lux de amănunte ce-a văzut el la Tv din viteza zapării. De-acum zâmbesc tâmp, pentru că eu nu mă uit la TV și suprind privirea plină de milă a șoferului care, da, domnule, mare psiholog, s-a prins că ăla mă omora cu zile lătrând. și scuipând la cât de nașpa e națiunea română prezentată la TV.
Zâmbesc icteric.
După ce a ras toate talkshow-urile din seara trecută, a trecut la femeile de la Tv , de tip Daniela Crudu. Că ce caută dom-le la TV? Cu cine se culcă frate? Ce e asta , dom-le? Vine cu țâțele pe-afară la matinale, ca s-o vadă copiii, ce educație dăm noi nației române? Miliardarul fiscal era când roșu , când violet de furie, se foia într-un mare fel pe scaun, de-am crezut că-mi trage vreun dos de palmă, nu c-ar fi avut ceva cu mine, dar eram cea mai la îndemână.
Cât despre mine, mai aveam doar un singur dor, să nu mă spună șoferul cum c-aș lucra la Tv (era singurul care știa acest amănunt absolut detestabil din biografia mea) . Îmi dădeam foc la valiză dacă nevorbitul devonian ar fi știut asta. Dar șoferul tăcea mâlc în timp ce mă privea cu milă în oglindă.
Zâmbeam alb- gălbui.
După trei ore în care a vorbit încontinuu, îngăduindu-și rare pauze de uluire când mă privea ca pe o nebună scăpată de la balamuc pentru că îi mărturisisem că mă uit rar la TV, am ajuns la București. Pe când ne luam bagajele din cală i-am dat lovitura de grație. Nu vă spun, că-i top secret. Cert e că omul a rămas vorbind singur. Și-a bulbucat ochii precum melcii și dacă nu mă înșel, a damblagit în drum spre casă.
Nu-mi pare rău, și-a meritat soarta.
Râd cu gura până la urechi.M-am răzbunat crunt.
Nu suport gureșii care se uita DOAR la televizor și li se pare că asta le dă dreptul la a-și ejacula opiniile lor de micimani miliardari fiscali mergători cu autobuze pentru lefegii și care poartă pantaloni trei sferturi. Glodul de sub unghii nu mă deranjează.
Dana, e simplu: el e cetatean roman, the? (presupunem, dupa caracteristici nu pare sa fie austriac). Banii lui sunt la fisc, luati de la el pe nedrept si see you japca, de la celilalti guvizi pe merit. Cum toti banii – za sicem miliarde, ne exprimam evident in lei vechi, desi facem un efort – sunt in acelasi loc-la fisc, cum ziceam, prin contagiune toti banii sunt ai lui. Deci e miliardar fiscal. Oare stie ca a luat Bechtel vreun milion si ceva (de euro, nu conteaza) din banii lui de miliardar fiscal?
Si inca o precizare: acesta e un roman verde. Romanul verde e acel personaj care duminica dimineata e la supermarket imbracat see you pantaloni trei sferturi, tricou fara mineci, incaltat see you papuci de plastic si care afiseaza la git un lant baban de aur. Dupa el cara o sotie topita de admiratie, ratacita la un raion in spate, la care striga peste umar: ia si un bax de bere! astfel incit sa il auda restul de romani verzi si sa cada pe spate de invidie – auzi, nababul, un bax!
Pricepui! Sa traiesti ca ma luminasi! 🙂