Chris Simion este un regizor de teatru foarte interesant. Nonconformismul si aplecarea spre texte de excepție pe care le adaptează pentru scena, fac din ea un regizor cu potential uriaș. Aseară am văzut o adaptare bunicică a celebrului roman semnat de Mircea Eliade, Maitreyi , imbogățit cu intervenții din romanul -replică semnat de MAITREY DEVI “Dragostea nu moare”. 
Povestea frumoasă de iubire dintre tanarul Mircea Eliade aflat la studii in India si Maitreyi, o adolescentă cultivată si educată, care apartine unei caste superioare indiene. este universal valabilă. Cred că o aplecare mai atentă asupra celor doua romane ar face un film de mare succes, asa cum și piesa de teatru a lui Chris Simion se bucură de glorie. Am văzut in sala oameni foarte tineri, cei mai mulți, dar și mai putin tineri . Cu toții au primit ca pe o binecuvântare la ceas târziu de noapte, atmosfera incărcata de emotie, iubire pură si nițel erotism de pe scenă.
Se intamplă să ai in trecutul sentimental o poveste de dragoste splendidă, ideală, perfectă si care s-a sfarsit brusc din diferite motive. Omul sentimental care se naste dupa aceasta se va raporta mai apoi la ea toata viata care ii e dată sa trăiască. Sentimentele nu mor și te bântuie mai apoi zeci de ani cu intrebari de genul “ce-ar fi fost daca as fi ramas cu el/ea?”.
Regia piesei și textele generoase care au stat la baza ei meritau cu prisosință un spațiu mai adecvat, un teatru adevarat. Nu am nimic impotriva spatiilor nonconformiste ale teatrului-experiment, dar aici vorbim despre un text clasic si o montare clasica care meritau ceva mai bun. Nu este numai opinia mea ci si a celor care au facut posibil acest spectacol. Ei au demarat o “campanie manifest pentru a construi de la zero un un teatru nealterat care să vorbeasca omului de azi”, am citat din fluturasul care ni s-a inmânat la intrare de către insăși tânara regizoare. Dacă doriti sa participati la crearea unui spatiu viu de cultura luati legatura cu Chris Simion mergand la aceasta piesă care se joaca in Sala Mare de la Teatrul de pe Lipscani. Lăsati acolo la intrare un nume, un email. Eu am de gând să o fac, de fapt o fac chiar acum prin aceasta pseudocronică, dar intenționez sa fac ceva mai mult de atât.
Revenind la titlul articolului meu, Maia Morgenstern joaca rolul lui Maitreyi la bătrânețe si inutil sa va mai spun ca e atat de credibilă in rolul indiencei incat aseară, cand veneam acasă reflectam că daca i s-ar da să joace rolul unui PUNCT, ea iți va transmite emoția si starea unui punct. N-o vei mai vedea pe ea, pe marea actriță, ci …punctul. Am vazut-o in tot felul de roluri , de facturi diverse. Când un actor joacă ceva foarte bine se obișnuiește să se spună că ii vine mănușă. Nu sunt de acord cu asta, că iti vine sau nu mănușa un rol. Eu cred că actorul cu talent intră in orice mănușă… Și mai cred cu tărie că nu e numai talent ci și o muncă nebună . Așa cum mai spun că e vorba si de o seriozitate teribilă. Anul trecut am organizat un festival al filmului de scurt metraj la Brasov numit BIFF Romania. Maia Morgenstern era in juriu. A venit, a văzut toate filmele, iși nota constiincios intr-un carnetel impresiile despre fiecare film in parte. Era bolnavă si avea febră, ne asteptam din clipa in clipa sa ne spuna ca pleaca la Bucuresti si sa ne lase baltă, dar nu a făcut-o. A rămas acolo până in ultima zi împlinindu-și misiunea (neremunerată) până la capăt.
Maitreyi la tinerete este interpretata de Aylin Cadâr, o revelatie pentru mine. Mi-a placut jocul ei pus foarte bine in lumina de mai experimentatul Vlad Zamfirescu, un Mircea Eliade foarte reusit, cel care i-a dat replica. E prima oară când il văd pe Vlad Zamfirescu pe o scenă , stiu, să-mi fie rusine dar la aceasta prima noastră intâlnire spectator-actor, Vlad a fost acela care a caștigat marele premiu!
Bravo Chris Simion pentru inteligența de a-i aduna pe acesti artisti laolaltă , chiar si intr-un cadru nepotrivit dar si pentru textul interesant izvorât din cele doua romane!
Felicitari tuturor!
DaLu