M-a inspirat un articol al Alicei Nastase Buciuta si mi-a ridicat un milion de intrebări la care nu reusesc sa raspund.
Ce faci cand nu mai merge (relatia)? Mai stai sau pleci? Pana cand stai? Ca sa ce? De ce sa ramai?
Pe de cealalta parte de ce pleci? Unde te duci când pleci? Esti convins că vei găsi un ceva superior celui abandonat? Dacă e mai rău? Dar dacă e mai bine?
Cum e moral, să rămâi sau să pleci?
Cum o să-i fie celui abandonat? Cum o să-ți fie ție, cel care abandonează? Beția euforică a celui care pleacă spre alte zări se sfârșește undeva in zori cănd, intors brusc la realitate il doare de moare dorul și s-ar intoarce… Dar nu mai are la cine. A părăsi e intotdeauna mai dureros decât a fi părăsit.
Dar dacă ai avea la cine să te intorci, te-ai intoarce?
Nu e mai bine sa lasi lucrurile asa cum sunt? Să nu pleci ci să rămâi?
Uneori nu vreau să păstrez clipa de care vorbește Alice, aș ingropa-o in uitare, alteori aș ingheța-o și aș pune-o la capul patului să mă uit la ea de câte ori am nevoie de-un pic de sublim in existență.
Așa și cu oamenii, pe unii ii păstrez, pe alții îi arunc peste gardul vieții mele, iar pe ceilalți i-aș arunca si in acelasi timp i-aș păstra si nu reușesc decât sa ma plimb aiurea intre cele doua intenții fără să decid ce fac cu ei. Prefer însă le găsesc câte un loc pe o sfoară cu rufe uitată la soare.
E foarte simplu sa alegi calea parasirii, a abandonului. Dar cati au aceasta inima? Vrem ceva nou, dar nu mai tinem cont de noi, ca suntem niste bieti traitori de zile. Lipsa comunicarii aduce gheata in sufletele noastre. Oare de ce?
Cred ca e mai simplu sa pleci, sa lasi in urma totul. Pentru a ramane in teatrul de razboi e nevoie de curaj si intelepciune. Pe cea din urma nu toti o avem. E greu sa ramai.
http://confluente.ro/Manuscris–Proza/Inger_de_femeie.html
Multam tare de carte George. O s-o citesc mintenas. Seara Buna!
Necunoscutul e necunoscut. Dar merita sa pierdem o felie de viata, numai pentru ca o sa mergem pe un drum care nu stim unde duce ? CEa mai mare necunoscuta a vietii e ceasul mortii. Si, cred eu, ca trebuie profitat de fiecare clipa incercând sa fim cât mai fericiti, s-au cel puin mai bine un pic, ca înainte.
O seara frumoasa, Daniela.
“Mai bine, un pic ca inainte”, da…
Garantii nu primim catusi de putine pe lumea asta…cred ca avem datoria sa fim fericiti, Si daca suntem plecand , e bine, daca suntem ramanand e la fel de bine. Noapte buna si la tine, Carol!
Din păcate, n-am răspuns la întrebările astea, deși, la vârsta mea se presupune că ar trebui să am înțelepciunea de a avea habar măcar.
Dar știu că într-o statistică făcută cu bolnavii aflați pe patul de moarte, marea majoritate dintre ei regretau nu ce făcuseră, ci ceea ce nu avuseseră curajul să facă într-un moment al vieții lor.
@silavaracald
Cred aceasta filozofie de viata ar fi cheia pentru o viata traita din plin. 🙂 multumesc de comentariu , draga mea! Onorata sunt!