Mai e ceva până sus…

Mai e ceva până sus. cruce

Urc încet şi cu mare băgare de seamă. N-aş vrea s-o pierd.  M-am obişnuit cu ea. Nu mi se mai pare grea şi incomodă. E chiar bine s-o ştiu acolo, intrată în vintrele mele.  Înseamnă că încă mai sunt. Îi mai spun uneori, în glumă,  să se facă mai uşurică. Şi-atunci de parcă m-ar auzi, devine mai catifelată, mai moale sau mai uşoară. De multe ori am mers împreună târâş, alteori în zbor, cum s-o mai las?

Nici nu m-aş mai pricepe să fac un pas fără ea.

Când eram mai tânără aş fi aruncat-o de sute de ori pe zi.  Acum n-aş da-o pentru nimic în lume.

E tot ce am şi am avut vreodată.

Dar afli asta de-abia după multe căderi, alunecări, înălţări, zboruri sau scufundări…

Crucea ce-o duc sunt chiar eu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

One thought on “Mai e ceva până sus…”

Comments are closed.