Jurnal de război în timp de pace

Mă duc într-un spital de stat  în fiecare zi de vreo săptămână.  De la intrare dai ochii cu un furnicar de oameni ca o reptilă rapace care se mișcă încoace și-ncolo. După ce trec de ea, ajung la tata care mă așteaptă  cuminte, așezat  pe marginea patului și-mi spune să nu-i mai duc de mâncare, ci mai bine niște rebusuri și sudoku. Mă duc să-i cumpăr vitamine pentru că nu-mi place vocea lui, e stinsă, iar tata avea o voce foarte puternică până de curând. Oare doctorii  n-o fi remarcat că tata are nevoie de vitamine,  minerale și alte întăritoare? Nu-i bai, lasă că fac eu pe doctorul tatei.

Tata are 77 de ani și  medicul la care este internat, încearcă să mă convingă că e un om bătrân. I-am dat cu flit. Tata e cel mai important bărbat din viața mea, deci nu are cum să fie atât de bătrân. Mi se pare un argument solid. Și nu vreau să fiu contrazisă.

O asistentă medicală  îi strigă  ceva tatei la ureche. Tata încearcă o hitroșenie de-a lui : Domnișoară, poate-s bolnav dar surd nu sunt.

Domnișoara n-a prins șpilul.  Aceeași duduie i-a făcut o injecție în somn, pe la 6 dimineața. Una dureroasă. Pe tata nu l-a durut injecția, ci faptul că domnișoara cu pricina nu l-a trezit, nu l-a atenționat, nu l-a prevenit.  Nimic. O mașină de făcut injecții. Un fel de Data al seringilor.

Aflu că tata are un cord mare (știam), un ficat mare și el.  (La naiba, toate sunt supradimensionate la domn profesor!)

Și mai e ceva cu o gaură renală. Asta nu sună bine, dar găurile pot fi astupate.

După vizita la spitalul de stat,  mă duc la stomatologul meu  (dr. Mawada Kurbe) la clinica stomatologică Artimplant.  Nimeresc  in STARTRECK!  Un arc imens peste timp și m-am teleportat în viitor, la vreo sută de ani de spitalul de stat. Aici primești  atenție maximă de la prima secundă și până la ultima secundă petrecută în clinică.  Oamenii aceștia știu să zâmbească sincer, să-ți explice fiecare procedură în parte care urmează să ți-o facă cu multă blândețe. N-o să te trezești niciodată cu o seringă înfiptă în gură fără să fii pregătit dinainte.

Când vom avea spitale de stat ca lumea in care să lucreze Oameni?

DaLu

 

 

 

 

2 thoughts on “Jurnal de război în timp de pace”

Comments are closed.