Fata scrib, Opinii, Uncategorized

Îți scriu…

5 Comments

Îți scriu pentru că astfel am mai mult control al multelor nimicuri pe care vreau să ți le spun.
Și știi bine cu nu sunt bună la vorbit, ci doar la șoptit. Retorica nu mi-ai dat-o, în schimb m-ai burdușit cu gânduri și muțenie. Și cu prea multă simțire. Chiar, ce-ți veni? Cred că ori n-ai fost atent (dar nu prea-mi vine a crede) ori ai ceva planuri cu mine.
Și iată, că-ți scriu. Sunt atâtea pentru care mai că m-aș certa puțin cu tine. Știi, uneori devine insuportabil, dar mă gândesc la celelalte pe care le-am primit și cum știi că sunt dreaptă, socotesc că ultimele sunt mai multe decât cele care mi se năzare că nu le-aș avea. Și-atunci mai tac puțin.
Dar de scris, tot îți scriu. Tot timpul. Știu că mă citești chiar înainte ca ideea să-mi înfrunzească-n cap, înainte de a da viață primei silabe a primului cuvânt, că doar de unde-mi vin cuvintele, virgulele, cu-cratimele și fără-cratimele, semnele de mirare și mai ales cele de întrebare? Cum de unde? Hai că nu mă mai las păcălită de rationaliști. Știu eu ce știu, de la tine vin toate. Și dacă vrei, pe-asta pot s-o spun tuturor țipând.
Scuze, am lipsit câteva minute: m-a sunat prietena mea, o femeie tânără, frumoasă și de succes. A invitat-o un bărbat în oraș, care a invitat-o și să plătească cafeaua, taxiul și cam tot ce e aferent unei astfel de întâlniri. Eu numesc genul ăsta de bărbați” atârnache”. Prietena mea e mai tânără și s-a necăjit. Am consolat-o, i-am spus că sunt o droaie. Eu știu că nu Tu i-ai făcut așa, dar ai putea să-mi spui de ce au devenit așa? Îți mai arunci vreun ochi din când în când înspre ei? Dacă nu, îi pot descrie. Sunt cei care nu mai vânează animale pentru hrană, ci femei de succes, al căror succes trebuie să îi pună pe ei la adăpost. Să nu mai muncească, să fie răsfățați, să li se cumpere jucării ( mașinuțe, cesulețe de aur etc), sau să fie duși în vacanțe și restaurante. Ei să stea și să le înconjoare pe ele, frumoasele-din-greu-muncitoare-și-de-succes cu iubi, iubi, lugu lugu și-ale parascovenii de-astea. Poate le merge o dată, de două ori. Dar femeia deșteaptă se prinde destul de repede și pasează căpușa fix în șanțul de unde s-a căpătuit cu ea. Să ne înțelegem, mai sunt și bărbați adevărați, așa cum i-ai făcut tu. Destui, Slavă Domnului! Bravi. Eroi. Deștepți și morali. (Îți mulțumesc eu în numele tuturor doamnelor!)
Te rog, să mă ierți, am un telefon. Un bărbat. Nu-l cunosc. E 11 noaptea. Ah, vrea să intre în direct la Turcescu! N-are decât. Eu nu-l pot băga, pentru că-s băgată la mine-n pat. Pentru motivul că lucrez la B și pentru că are numărul meu de telefon, cine știe de unde, și-a permis să mă sune la 11 noaptea.
Știu că n-o să mă cerți, dar simt nevoia să mă justific. Nu sunt misandră. Am doar pusee arare și strict obiective. Și punctuale.
Gata am terminat cu văicăreala despre atârnache.
Îți mai scriu ceva. E de pe suflet.
De ce-mi tot scoți în cale prieteni profitori, mitomani, falși, lași? Te rog, încetează! Dacă tu crezi că astfel mă maturizezi și n-o să mai fiu naivă, greșești. Naivitatea vine la pachet cu restul pe care mi le-ai dat. Toate loazele mi le scoți în cale, n-ar zice unul/una : “nu vreau nimic de la tine, vreau doar să stau cu tine la o parolă, fără să-ți cer ceva”. Aiurea. Aproape toți vor câte ceva: dă-mi, fă-mi, scrie-mi.
Ultimii șterși de pe listă sunt doi, o familie. Le-am scris o carte la cerere. Două luni am stat cu fundul pe scaun. Am citit despre subiect de mi-au sărit capacele, am făcut interviuri, am citit, m-am zbătut, am compilat, am scris etc. Am predat-o atunci cănd eu însămi am spus că e gata. Crezi că am vreo veste de la ei? De mai bine de 4 luni, dumnealor citesc și recitesc. Aprofundează. Minciuni. Nici măcar nu catadicsesc să spună: mulțumim. Sau NU îți mulțumim.
Ei nu prețuiesc munca altuia. Păcatele lor.
Și mai am povești de-astea.
O mulțime. Mă încerci. M-am prins. Mă încerci cu astfel de personaje ca să afli, dacă chiar și așa voi continua să Te iubesc. Nu mă prinzi cu mâța-n sac.
Te iubesc enorm, pentru că tot ce am aici și dincolo, ești Tu, Tată din Ceruri. Te superi, dacă o perioadă lungă de timp mă voi închide în mine și-n Tine și n-o să mai las să mai intre picior de om? Pentru că mă rănesc și nu mai am loc pe trup pentru alte plăgi.
Ma duc să-Ți tac.

5 thoughts on “Îți scriu…”

Comments are closed.