Cu asta mă ocup anul acesta…
Nu pentru că e ger afară , ci pentru că astfel de clipe trebuie criogenizate şi readuse la viaţă atunci când mi-o fi frig.
Am avut zilele acestea la masă copiii mei cu prietenii lor, veri dragi, prieteni care-mi sunt ca fraţii (pentru că nu am alţi fraţi, i-am uns pe ei fraţi), lărgind o familie mitică şi mititică. Mi-a fost bine şi cald lângă ei.
Apoi am văzut că cineva îmi urmăreşte activitatea profesională şi că se bucură de ea. M-am bucurat enorm şi eu.
Cititi aici.
Da, sunt clipe care merită a fi îngheţate. Şi păstrate până la final. Fiecare dintre noi are un final. L-am văzut pe tata murind, l-am văzut pe fratele meu murind. Aveau clipele splendide în suflet, în gând şi în trup. I-am văzut murind fericiţi. Unul avea doar 39 de ani, celălalt, tata, avea 77 de ani. Nu erau trişti, pentru că aveau aceste clipe de graţie, de bogăţie afectivă, de bucurie în paşapoartele sufletelor lor.
Hai să trăim fericiţi, hai să îngheţăm cât mai multe astfel de clipe! Despre asta e vorba în viaţă, despre clipe de fericire! Fericirea nu vine la găleată, nici la butoi, vine în infinitezimale clipe. Luaţi-le cu voi!
La mulţi ani mântuitori!
Inimă bună, dragilor!
DaLu