(iubitului și minunatului meu frate, Iustin)
Nu pot să mai fiu în septembrie. Era luna mea frumoasă pentru că este ziua tatei. Era luna cu nebunaticele amintiri ale începutului de an școlar de pe vremea când eu aveam codițe cu fundițe , când pe tine te tundeau scurt și-aveai cei mai frumoși ochi negri din lume. Era luna când venea toamna și tata ne urca prin toți merii din grădină ca să le culegem parfumul și sa-l punem în lădițe pentru iarnă. Era luna când ne jucam zdravăn ca să ne țină până în primăvară. Era luna când mama ne cumpăra hăinuțe și pantofi noi. Era cea mai frumoasă lună a anului…
De patru ani calendarul meu nu mai cuprinde luna septembrie.
Un septembrie negru și funebru mi te-a furat. O noapte îngrozitoare te-a luat cu ea și m-a lăsat singură pe lume. Și pe tine nu știu unde te-a dus…
Ceea ce știu sigur e că acest Univers în care suntem, eu pe aici , tu prin alte părți, ne va reuni la un moment dat. Frații nu se despart niciodată, chiar dacă locuiesc în galaxii diferite. Nimic, nici măcar moartea nu poate să rupă ceea ce e creat pentru veșnicii…iubirea fraternă.
Apropos, frate-meu, am o veste, Universul e o câtime din Creație! Oamenii de știință spun acum că există multiversuri sau meta-universuri, dar asta nu ne sperie. Știm sigur că ne vom întâlni unul cu celălalt, oricâte bilioane de multiversuri or exista pentru că la cât ne iubim noi doi, nu ne pot speria niște galaxii. Am I right?
Până atunci, eu nu mai pot fi în septembrie.
Frate-meu nu-s așa de grozavă cum mă crezi. În septembrie chiar nu pot fi puternică , grozavă, nici atât…
Te iubesc pentru totdeauna!
Daniela
(Tu esti acest minunat Adagio de Albinoni. https://www.youtube.com/watch?v=XMbvcp480Y4)
Of, Doamne! Dumnezeu sa va aiba in grija pe amandoi, fiecare acolo unde este! Te imbratisez, Dalu, cu toata prietenia de care sunt in stare. Ai grija!
Iti multumesc, Gabi! Pretuiesc mult prietenia ta! Te imbratisez!