Mă trezesc cu ochi cârpiți, adică lipiți de nesomn.
Nu mă mai cârpește cineva de-o eternitate, sau poate chiar de două, pentru că sunt adult de atât mult timp și nu-i mai vine nimănui să-mi tragă vreo cârpeală peste ochii care au stat zgâiți în computer. Chiar dacă mi-aș dori sa vină mama și sa-mi tragă una la fund fiindcă nu-s cuminte. Dar mama nu vine, pentru ca stă în căsuța ei dintre dealuri alături de tata și lor nu le mai trece prin cap nici să mă contrazică, darmite să-mi articuleze dulci corecții.
Iar n-am dormit pentru că mă apasă prezentul, trecutul, viitorul. Sunt adult cu vechime și începe să mă sperie istoria, mai ales cea care nu s-a scris, încă.
N-am dormit nici în martie, vine vara și mă prinde din nou nedormită.
Și după ce că sunt într-o filmare care mă cheltuie până la ultimul sfanț de nervi și de concentrare, mă sună tata.
El: I-ai luat interviu lui Eugen Simion?
Eu: Încă nu, dar ce-ți veni, sunt într-o filmare dificilă, tata, vorbim mai încolo!
El: Ia vezi ce faci, ți-am arătat unde s-a născut? (vezi ce faci-ul lui a sunat teribil în urechile mele de fost copil, exact ca atunci când am dat teză la română prima oară cu el).
Eu: Pe bune, tată? Când mi l-ai arătat?
El: Când erai mai mică.
Nu-i mai zic c-am uitat vremurile când eram mai mică. Tata se lansează în explicații geografice, aud și niște puncte cardinale. Tata e cel mai tare la astfel de lucruri, chiar dacă a predat română și nu geografie, el știe chiar toate stelele de pe cer, pe care ni le-a arătat nouă, celor doi copii ai săi. Cel mai mic dintre noi, fratele meu s-a transformat într-o stea, tata îl caută cu privirea în fiecare seară și cred eu, stau de vorbă, ca între bărbați. Nici nepoatele nu au ratat educația astronomică a bunicului. În serile calde de vară, când stăm pe treptele din fața casei la povești, tata ni se alătură și ne mai învață câte ceva despre stele. Și despre păsările cântătoare. Știe fiecare păsăruică după viers și după tril.
Concluzia mea în urma convorbirii cu tata e că Eugen Simion, academicianul,criticul, istoricul literar, eseistul mi-a făcut onoarea să se nască la un deal distanță (dar ce deal!) care s-ar vedea din curtea copilăriei. Acest amănunt excesiv de important, precum și faptul că trebuie să-i iau un interviu și pentru că tata mi-a spus autoritar să văd ce fac, mi-au readus stările copilăriei în suflet.
Azi nu mai sunt adultul speriat de istorii… Pentru că m-a sunat tata. Și pentru că atâta vreme cât părinții mei sunt acolo, EU NU AM VOIE SĂ MĂ SIMT ADULT ANGOASAT DE ISTORII. Ci fericită că am doi părinți care știu pe de rost stelele, păsăruicile și dealurile din literatura română.
NB. Filmarea mi-a ieșit la fix. Pentru că m-a sunat tata…
DaLu
8 thoughts on “Dealul copilăriei”
Comments are closed.
O incantare , " Dealul copilariei "!
Multumesc, doamna!
parca recunosc dealul! recunosc profesorul, sfatuitorul, steaua…pe toti.
Domnule doctor, ma bucur mult de tot ca ati recunoscut. Imbratisam !
ii recunosc si eu si mi-e dor de toti si de tot….
Raymondaaaaaa…si mie mi-e dor de tine. Cand ne sincronizam, ca sa ne vedem?
" Și pentru că atâta vreme cât părinții mei sunt acolo, EU NU AM VOIE SĂ MĂ SIMT ADULT ANGOASAT DE ISTORII. Ci fericită că am doi părinți care știu pe de rost stelele, păsăruicile și dealurile din literatura română." Multumesc pentru ceea ce-mi oferiti, dna Daniela Lungu!
Ma bucur mult sa aud ca ati primit ceva de la mine.