4 zile proaste. Foarte proaste. Eșec după eșec, înlănțuite într-o sarabandă năucitoare. Sentiment de ajungere la capătul puterilor unde singura scăpare pare a fi tăierea venelor pe lung. Venit acasă în lacrimi.
Copil puber deștept, trecut prin multe, mă așteaptă în prag și mă ia întâi cu răul, că e mai eficient.
-Ce, e prima oară când ți se întâmplă asta? Ce te-ai înfrigurat brusc?
Eu năucă: nu e prima oară, dar nu mai pot, nu mai fac față, e prea mult pe cap de locuitor! (mă sperii de mine însămi că-mi permit să fiu fragilă față de copil și mă apuc să-mi perii vulnerabilitățile ca să nu dau exemple proaste copilei aflate în evoluție)
Ea: dragă mami, vestea bună e că ai mai trecut prin așa ceva, vestea proastă e că trebuie s-o rezolvi imediat!
Nu știu ce să spun și prefer să mă ascund sub ochelari sperând să nu fiu văzută în lacrimi.
Ei, aș!
Vede tot, simte tot, e ca radarul, ca un Geiger Muller, ca un aparat ultrasensibil care prinde orice schimbare de frecvență. Mă ia de gât înduioșată și mă adăpostește la umărul ei mic și-mi spune: Va fi bine!
Și chiar mi-e bine. Infinit mai bine!
Raiul? E chiar aici, lângă mine, stau cu capul pe umărul lui mic, în creștere. Dar e puternic! Doamne, dă-i sănătate și-Ți mulțumesc că există!
Cine n-are copii, să-și facă rapid!
DaLu, o mamă
Draga doamna.. am ochii in lacrimi (si eu plang odata la 2 ani. Iar de recunoscut – nicicand) Doamne, n-am vazut atata sensibilitate.. Sa-ti dea, sa va dea , amandorora, Dumnezeu muulta fericire!!!
Multumim mult, Nicoleta! O viata frumoasa si tie!
Fain, fain… Fix asa! Bunul Dumnezeu sa va ocroteasca pe-amandoua, sau, mai bine, pe toate trei!
Multumim, domnule doctor! Si pe dvs sa va ocroteasca cu copii, cu nepoti, cu tot familionul mare si frumos!
Ieri, priveam o postare pe FB, a unor prieteni, ceva banal. Un metrou trecea prin statie si functie de cum iti reprezentai in minte sensul de mers…acel metrou parea ca isi schimba directia de mers…as zice o simpla iluzie optica. Apoi am citit postarea Fetei Scrib si am realizat ca iadul si raiul, coexista, in acelasi loc si in acelasi timp cu noi. Functie de cum ne setam starea de spirit , putem traii fie in iad fie in rai…, totul depinde de noi. Cind ai intrat in casa erai in starea “iad”, gata sa-ti tai venele pe lung si “dragul copilul puber”, te-a teleportat din iad in rai cu acel incurajator: Va fi bine, mami si un brat subtire,
fragil pe umar.
Ieri, priveam o postare/clip pe FB, al unor prieteni, ceva banal. Un metrou trecea prin statie si functie de cum
iti reprezentai in minte sensul de mers…acel metrou parea ca isi schimba directia de mers…de la stanga la dreapta si viceversa, as zice o simpla iluzie optica. Apoi am citit postarea Fetei Scrib(DaLu) si brusc am avut o revelatie, am realizat ca iadul si raiul, coexista, in acelasi loc si in acelasi timp cu noi. Functie de cum ne setam starea de spirit , putem traii fie in iad fie in rai…, totul depinde de noi. Cind Fata Scrib a intrat in casa era in starea "iad", gata sa-ti tai venele pe lung si "dragul copilul puber", a teleportat-o din iad in rai cu acel incurajator: "Va fi bine, mami " si un brat subtire, fragil ca un fular pufos in jurul gatului…
Si a fost bine, si n-a mai fost niciodata rau, pentru că bratul fragil ca un fular pufos e acolo. Tot acolo. Multumesc, Paul, m-ai emotionat…